André Glucksmann (n. 1937) este una dintre figurile de prim-plan a generaţiei aşa-numiţilor „noi filosofi“ francezi, ca Bernard-Henri Lévy, Alain Finkielkraut sau Pascal Bruckner. Ultima sa carte tradusă la noi e o analiză pasionată şi lucidă a sentimentului urii. Fost admirator al lui Mao, în anii ‘60 (deşi şi-a început cariera la Centre National de la Recherche Scientifique, ca expert în război şi strategii de descurajare nucleară, sub con

André Glucksmann (n. 1937) este una dintre figurile de prim-plan a generaţiei aşa-numiţilor „noi filosofi“ francezi, ca Bernard-Henri Lévy, Alain Finkielkraut sau Pascal Bruckner. Ultima sa carte tradusă la noi e o analiză pasionată şi lucidă a sentimentului urii.

Fost admirator al lui Mao, în anii ‘60 (deşi şi-a început cariera la Centre National de la Recherche Scientifique, ca expert în război şi strategii de descurajare nucleară, sub conducerea lui Raymond Aron, cel mai important gânditor liberal francez al secolului XX), André Glucksmann a renunţat repede la iluziile comuniste ale tinereţii sale. La numai trei ani după ce vorbise despre regimul politic al patriei sale ca despre o „dictatură fascistă“, Glucksmann o rupe cu trecutul lui turbulent, de participant activ la manifestaţiile din mai 1968, şi publică, în 1975, „Bucătăreasa şi mâncătorul de oameni“, o comparaţie polemică a comunismului şi nazismului care ştergea pe jos cu tot establishmentul stângist al Franţei, punând în oglindă crimele acestor două regimuri totalitare.

„Discursul urii“, cea mai recentă carte a sa tradusă în România, reprezintă, într-o anumită măsură, un gest previzibil. Reflecţia intelectualilor care şi-au pus problema unei explicaţii pentru atentatele de la 11 septembrie 2001, urmate de cele de la Madrid, Londra, Bali ori Beslan, a dat naştere unui val