Franţa a fost mereu ţara contradicţiilor, iar presa scrisă nu putea fi o excepţie de la regulă. Există voci care cantă prohodul marilor cotidiene naţionale, sunt insă şi oameni care cred in viitorul presei scrise. Drept dovadă caţiva magnaţi au achiziţionat nume precum Le Monde sau Le Figaro.
Atunci cand vorbim de consumatorii de media din Franţa, lucrurile stau puţin altfel faţă de ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Urmaşii galilor sunt innebuniţi după programele radiofonice, după revistele mondene, insă nu se dau in vant după ziare. Nu poţi face un francez să cumpere un cotidian decat dacă respectiva publicaţie conţine o informaţie despre care el crede că ii este vitală. Spre exemplu, L`Equipe, unul dintre cele mai respectate ziare de sport din lume, şi-a triplat numărul obişnuit de cititori (300.000 zilnic) imediat după ce Franţa a invins Brazilia in finala Campionatului Mondial de fotbal din 1998. O explicaţie a fenomenului ar putea fi legată de faptul că ziarele naţionale din Franţa nu conţin suficiente ştiri care să suscite cu adevărat interesul cititorilor. Pentru că, in majoritatea cazurilor, cotidienele regionale au mult mai mulţi cititori decat "naţionalele".
INVESTIŢII. Şi totuşi, urmaşii galilor sunt destul de bine informaţi chiar dacă nu dau prea mulţi bani pe presa scrisă. Ei extrag ceea ce-i interesează din cotidienele gratuite, dar mai ales din versiunile online ale ziarelor, aşa cum fac, de altfel, şi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene.insă, in general, tendinţa in ceea ce priveşte presa franceză este scăderea tirajelor. Ba chiar există varianta pesimistă potrivit căreia, dacă se va continua in acelaşi ritm, in caţiva ani nu vor mai exista cotidiene naţionale. Există insă şi optimişti, care cred in viitorul presei scrise. Aşa se face că mai mulţi oameni de afaceri francezi au investit masiv in trusturile de presă. Spre exemplu, S
