Raluca Stroescu a muncit până a murit de epuizare. A acceptat să îşi construiască în acest fel cariera, nu a refuzat nici o sarcină suplimentară. Şi cât a putut duce, a tot primit. Sănătatea ei a fost un cost ascuns ce nu va afecta creşterea pe care Ernst& Young o va raporta şi anul acesta acţionarilor. Într-un bilanţ invizibil au astfel de costuri şi ceilalţi trei mari competitori. Toţi îşi supraîncarcă angajaţii, dar cât timp piaţa muncii este liberă, ori

Raluca Stroescu a muncit până a murit de epuizare. A acceptat să îşi construiască în acest fel cariera, nu a refuzat nici o sarcină suplimentară. Şi cât a putut duce, a tot primit. Sănătatea ei a fost un cost ascuns ce nu va afecta creşterea pe care Ernst& Young o va raporta şi anul acesta acţionarilor.

Într-un bilanţ invizibil au astfel de costuri şi ceilalţi trei mari competitori. Toţi îşi supraîncarcă angajaţii, dar cât timp piaţa muncii este liberă, oricine poate să plece, nu-i aşa, dacă nu suportă. Cu o astfel de argumentaţie, valabilă într-o piaţă liberă, nu vor ieşi însă niciodată oficialii din Big Four. Companiile lor trăiesc din imaginea pe care şi-au creat-o în ani de zile şi trec „oamenii“ printre valorile principale asumate. Nu vând clienţilor simple rapoarte de audit şi consultanţă, ca o SRL locală de profil, ci şi o semnătură de prestigiu, „standarde înalte de calitate“, oferite de echipe motivate de profesionişti. „Oamenii“ sunt una dintre „valorile“ afişate care deschid pentru Big Four uşa unor clienţi internaţionali de care o SRL locală nu se va apropia niciodată. Să admiţi că nu sunt decât „ofertă pe piaţa liberă a muncii“ înseamnă să recunoşti în faţa clienţilor că le-ai vândut doar un slogan. Că „standardele înalte de calitate“ sunt susţinute de echipe de profesionişti obosiţi, motivaţi să asigure în principal cantitate.