Au trecut aproape doua saptamini de cind m-am intors de la Londra, de la celebrul London Book Fair, unul dintre tirgurile importante de carte ale lumii, si sint impresii care inca nu m-au parasit si care, presupun, multa vreme ma vor mai bintui.
Dincolo de spatiul enorm si organizarea de la care cei care se ocupa cu tirgurile noastre ar avea multe de invatat (de pilda, cum sa gasesti in doua minute orice stand care te intereseaza), dincolo de oamenii – editori, agenti – pe care i-am revazut sau i-am intilnit pentru prima oara, dind chip celor cu care corespondez de ceva vreme, dincolo de anuntarea nominalizarilor pentru Premiul Orange 2007, dincolo de publicitatea facuta premiilor Galaxy (Galaxy British Book Award – iar Galaxy vine de la ciocolata Galaxy).
Dincolo de sala speciala pentru drepturi de autor in care am vazut o matrice de 20 pe 30, cu 600 de elemente adica, fiecare element fiind o masa, cu unul sau doi agenti literari, pe care se perindau zeci, sute de editori veniti din toata lumea sa contracteze carti. Fiecare cu intilnirile aranjate din vreme, agentii stateau la masa, iar editorii se schimbau la fiecare jumatate de ora. A fost prima data cind am vazut asa ceva si da, m-a impresionat. E vorba de profesionalism, e vorba de organizare – apropo, la intrarea in centrul pentru drepturi de autor, erau doua birouri, unul dintre ele pentru intilniri nearanjate. Adica se puteau stabili si intrevederi de cinci minute, doar pentru schimb de carti de vizita si preluat catalog cu titluri.
Dincolo de regretul ca Romania n-a fost prezenta, desi au fost multi romani pe-acolo. Am trecut pe la standul Poloniei, pe la standul Rusiei (ca sa ramin doar in spatiul din care am iesit si noi in drumul Europei), unde am gasit cataloage cu autori si carti gata de tradus. Si pentru care se subventioneaza traducerile. De ce au fost acolo doar romani
