Criticul de arta Aurelia Mocanu ne-a oferit citeva din gindurile si zicerile ei memorabile despre lumea complexa si incitanta a artelor plastice romanesti, despre memoria ei culturala si despre lipsa acesteia, despre sansele mai mult sau mai putin virtuale ale artei romanesti. O arta care traieste din vocatia haoticului, in care citeva minti dublate de sensibilitate incearca sa intrevada o posibilitate de ordonare.
O intrebare sau, mai degraba, o provocare care ne-ar ajuta sa intelegem mai indeaproape lumea artistica din Capitala, poate si pe cea din tara: cum si de ce mai intram in expozitii?
Oamenii intra, azi, din ce in ce mai putin in expozitii. Se vine la vernisaje, insa cel mai puternic, in acest moment, este corpusul bine constituit al celor care vin la expozitii doar sa bea vin si sa manince piscoturi, al asa-numitilor „piscotari“. Ironic vorbind, sint oameni care „mai traiesc din arta“ si care se pot dovedi niste personaje cu o actualitate extrem de bine pusa la punct: stiu toate vernisajele, toate lansarile de carte, sint mai prezenti la expozitii, poate, decit multe alte personaje pe care le creditam din start cu o atare preocupare, dar, pe linga asta, ei sint posesorii unui fel de expertiza. Fiind prezenti la vernisaje, si de multe ori ascultindu-le, ei sint la curent cu o seama de ierarhii care functioneaza si pot chiar oferi niste cote ale artistilor expusi, stiu bine unde se plaseaza artisii, cei tineri, ca si cei batrini. Chiar daca acest corp este unul parazitar, ideal ar fi ca el sa fie interogat, la un moment dat, referitor la starea artei.
Apoi, desi imi indemn deseori studentii sa intre in expozitii, pentru a sti cu cine sa se bata, pe cine „sa inlocuiasca“ in aceasta piata de arta bucuresteana, si chiar europeana (caci multi artisti revin in tara ca sa expuna, cum ar fi cazul de acum al lui Cristian Paraschiv), p
