Radu AFRIM

joi.megaJoy e pentru mine un spectacol-atas la „drumul“ estetic pe care merg. El nu (ma) provoaca in mod necesar, e un spectacol care se ofera, nu a ridicat nici probleme de constructie, ceea ce e frustrant pentru mine. Lucrul la el a fost amuzant si cam light, lumea femeilor din el imi e atit de cunoscuta... nu am avut de dezlegat mari mistere. Il prefer in a doua lui parte, cind incepe sa se lase in voia unor ape stranii, cind umbrele se intind lent peste calutzul Roccoco din portelan sau peste fazanul cu pene de paun. Cind personajele isi pierd discret identitatea diurna. Acolo ma simt mai „eu“. Ce m-a fascinat si la lucru, si acum e cheful de joaca contaminant al trupei de actori. Cel de dincolo de cuvinte. Si, logic, cumintenia cu care m-au urmat. Premiul Uniter luat cu el vorbeste – sper – despre munca mea de regizor cu actorii si sterge unele prejudecati ale regizorilor foarte tineri (pe care si eu le aveam odata) care se refereau la faptul ca nu poti face un megashow viu (!!) cu actori maturi si celebri. Ma bucur ca am facut acest show pentru ca in anul acesta pot lucra ceva show-uri mai intimiste, cu actori mai putini, sa exersez si in acest sens. Show-uri nu mai putin sexy insa… Pfffuai! Cit de liber ma simt dupa premiul asta... Abia astept sa profit de libertatea asta in urmatoarele show-uri si in cel la care lucrez la Odeon acum...

Cristian GROSU

In seara „Uniter“ nu mi-am dat seama de nimic... emotiile si adrenalina atinsesera cote impresionante si cred ca asta s-a vazut la modul cel mai concret atunci cind, dupa ce am primit premiul, abia daca am putut articula citeva cuvinte.

La importanta acestui premiu m-am gindit mult, atit inainte de a-l obtine, cit si dupa, dar seara propriu-zisa de 23 aprilie a trecut extraordinar de repede, asa ca nu stiu daca impresia mea globala este legata de evenimentul in sine sau d