In Romania, dupa caderea comunismului, presiunea reformatoare a venit mai ales dinspre „intelectualii democratici“ (Olivier Mongin, Face au scepticisme: Les mutations du paysage intellectuel ou l’invention de l’intellectuel démocratique, Editions La Découverte, Paris, 1984). Intelectualii democratici au militat pentru impunerea lustratiei, pentru reguli democratice, pentru privatizare, pentru retrocedarea terenurilor si a imobilelor acaparate de statul comunist, pentru schimbarea manualelor mistificate sub ceausism, pentru o altfel de societate.

Intelectualii democratici au amendat rind pe rind derapajele clasei politice autohtone din 1989 incoace, purtind in acelasi timp vina tacerilor din perioada dictaturii. Intelectualii democratici sint aceiasi care observa si acum ca democratia autohtona ia forme dintre cele mai originale, sub impulsurile oligarhilor aflati in spatele celor care au in miini manetele puterii.

Rind pe rind, politicienii care au cistigat puterea au incercat sa-si puna la butoniera intelectuali (re)cunoscuti, prin care sa-si legitimeze actiunile discutabile. PSD-ul din perioada guvernarii Nastase avea chiar, printre obiectivele declarate, atragerea intelectualilor, iar premierul Tariceanu a facut tot felul de piruete pentru a-si alinia in spate membri semnificativi ai „intelighentiei“. La rindul sau, Dan Voiculescu si-a creat propriul insectar de publicisti care semneaza in ziarele fondate de el sau care ii sustin tezele politice la posturile sale de televiziune.

Intelectualii democratici s-au aflat insa mereu in opozitie, sustinind mai degraba idei decit persoane, intarind permanent partea fragila a baricadei. Rolul lor ramine acela de „critici morali ai ordinii existente“, care „nu trebuie sa il inlocuiasca pe principe, ci sa-l completeze si daca este nevoie sa il traga la raspundere“, dupa cum explica Vladimir T