Noul plan de reglementare a crizei transnistriene nu e neaparat despre Kosovo, vazut ca un obiect de troc al Rusiei cu Occidentul. Povestea planului rusesc pentru Transnistria e relevanta mai ales pentru realitatile interne din Republica Moldova, pentru natura regimului de la Chisinau si pentru interesele sale electorale. Daca in toamna anului 2003 Voronin a tras pe sfoara Rusia, de data aceasta s-ar putea sa insele Occidentul, punandu-l in fata faptului implinit: semnarea unui acord care va legitima regimul separatist de la Tiraspol. Presedintele comunist le-a spus emisarilor occidentali, printre care si David Kramer, adjunctul asistentului secretarului de stat american, care a facut o vizita la Chisinau saptamana trecuta, ca un asemenea plan nu exista, desi el exista, pentru ca nu iese fum fara foc: nu putea sa "transpire" in detalii tehnice atat de precise daca ar fi fost doar o inventie a presei. Totul este invaluit intr-un strat gros de secretomanie, asa cum ii place lui Mark Tkaciuk, consilierul de politica interna al dlui Voronin, "eminenta cenusie" a regimului. Despre ce se urzeste in legatura cu Transnistria s-ar putea sa nu stie nici cele mai importante figuri, dupa presedinte, in ierarhia politica a Moldovei, adica premierul, speaker-ul, sefii comisiilor parlamentare, ministrii. La Chisinau nu se poarta nici un fel de dezbateri publice pe aceasta tema, desi in joc e destinul national si puterea are datoria sa intrebe cetatenii daca si in ce conditii ar dori sa reprimeasca regiunea secesionista in componenta statului moldovean.
Un plan negociat in culise, departe de ochii lumii libere, nu poate fi decat fundamental ostil intereselor nationale. Cel mai clasic exemplu al acestui gen de comploturi care au victimizat Basarabia il constituie protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov. De ce s-ar arunca, asadar, regimul de la Chisinau intr-o asemenea
