E limpede ca, dintre toti sefii partidelor care s-au prins in coalitia anti-Basescu, nota ce-i va reveni lui Mircea Geoana, in eventualitatea unui esec in tentativa de demitere a presedintelui Basescu, va fi cea mai consistenta.
Calin Popescu Tariceanu a abandonat ireversibil electoratul liberal din momentul in care a batut palma pe fata cu PSD, partid impotriva caruia PNL a luptat inca din primele zile ale lui ’90, si practic nu se mai poate vorbi, in ceea ce-l priveste, de viitor politic; Voiculescu si C. V.
Tudor, pana la un proxim moment al adevarului (care se va consuma odata cu viitoarele alegeri) controleaza cu maxima autoritate partidele in fruntea carora se afla; Marko Bela a obosit in eterna pozitie de spagat in care a evoluat de aproape 16 ani si a plasat UDMR alaturi de PRM, intr-o postura neverosimila care, practic, ii anuleaza pe viitor orice posibila participare intr-o coalitie alaturi
de PD (vezi declaratia raspicata a vicepresedintelui Ioan Oltean) sau PLD. Dar, indiferent de cat de meschine le-au fost calculele sau cat de precara le este pozitia exprimata constant de sondajele de opinie, fiecare dintre cei mai sus invocati se pot scuza, intr-o ultima instanta, prin situatia de avarie in care au ajuns si de nevoia disperata de a apela chiar si la o solutie extrema.
Prin felul in care a luat pe cont propriu intreaga conjuratie si s-a plasat in fruntea ei, a modului in care a rastalmacit adevaruri limpezi ca lumina zilei si a patronat impardonabil incalcarea legilor Mircea Geoana si, datorita lui, PSD nu au acces la nici o circumstanta atenuanta.
Mircea Geoana a ajuns in fruntea partidului, dupa pierderea guvernarii nu si a alegerilor, ca solutia mai putin rea din cele care se ofereau atunci.
Marcat psihologic de esecul in cursa prezidentiala, dar, poate, si cu un sentiment de gratitudine
