Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5.000 de yoghini la Herculane

Publicat in GAZETA de SUD, joi 3 mai 2007 ·

Aproximativ 5.000 de yoghini din MISA s-au adunat în tabăra de la Herculane şi au anunţat că în aceste zile vor avea loc trei spirale şi alte meditaţii spirituale.

MEHEDINŢI. Prima spirală, în care yoghinii din ţară şi de peste hotare s-au reunit pe platoul muntos Coronini, a avut loc în seara de 30 aprilie şi a avut ca scop „comuniunea cu sufletul neamului românesc şi cu sufletele neamurilor participante“.

A doua spirală în cadrul Simpozionului Internaţional de Yoga a avut loc de 1 Mai, de această dată meditaţia având ca temă conştientizarea trăsăturilor fiecărei zodii.

Gregorian Bivolaru le-a trimis din Suedia o înregistrare a vocii sale, cu rugăciunea Tatăl Nostru, pe care cei 5.000 de yoghini au repetat-o de trei ori. Dacă la prima spirală au fost prezenţi aproape 1.500 de adepţi, la cea din seara de 1 Mai, numărul yoghinilor s-a triplat.

„Tema spiralei este comuniunea cu Dumnezeu şi toţi yoghinii au fost interesaţi să trăiască revelaţia divină. În prima parte a spiralei am urmărit amplificarea în fiinţa fiecăruia a caracteristicilor zodiilor. Meditaţia a fost condusă de mentorul nostru spiritual ce se află în Suedia“, a declarat Cosmina Oprea.

Spirala a ţinut cât un meci de fotbal

Spirala yoghinilor de marţi seară a ţinut 90 de minute şi a fost împărţită în două reprize cu o pauză de 15 minute. La sfârşit, yoghinii au plecat la teatru, pentru a-şi continua meditaţia pe tot parcusul nopţii. Spirala yoghinilor a fost urmărită şi de mulţi curioşi veniţi în staţiune la tratament. Cele trei spirale ce vor avea loc la Băile Herculane, în cea de-a 17-a ediţie a simpozionului internaţional de integrare în absolut, au fost foarte bine puse la punct de adepţii MISA, care şi-au luat şi măsuri speciale de protecţie şi pază. Aproape 20 de bodyguarzi din rândul yoghinilor au ţinut curioşii la distanţă şi nimeni nu a avut voie să

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 28 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 45 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 58 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 9 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°