Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat increzator că va câştiga la referendumul din 19 mai, asigurând insa că va părăsi viaţa politică în cazul unei înfrângeri - scrie agentia France Presse.
“Voi câştiga”, a asigurat Băsescu în cadrul unei întâlniri cu presa străină, estimând că “referendumul va fi un moment cheie, care va permite alegătorilor să aleagă România în care vor să trăiască”.
În caz unei victorii a “Da-ului” sau a votului pentru destituire, “aceasta va însemna că românii vor să lase lucrurile aşa cum sunt, dar nu cred”, a adăugat el, potrivit AFP.
“Dacă pierd, mă voi întoarce la mine”, a continuat preşedintele, adăugând: “Nu voi mai candida” în caz de alegeri prezidenţiale, “pentru ce m-aş prezenta?”.
La doi ani şi jumătate de la sosirea sa la putere în fruntea unei coaliţii de centru-dreapta, Băsescu (55 ani), rămâne politicianul cel mai popular din ţară, comentează AFP. La 19 aprilie, el a fost suspendat de Parlament sub acuzaţia de a fi “încălcat Constituţia”, la sfârşitul unui demers lansat de opoziţia social-democrată la care s-au raliat şi liberalii primului ministru Călin Popescu Tăriceanu.
Această suspendare are o explicaţie simplă: “Nu făceam parte din sistemul pus la punct în perioada tranziţiei” spre o economie de piaţă, a asigurat Băsescu, denunţând “controlul deţinut de oligarhi” asupra unei părţi a clasei politice.
În opinia lui Basescu, ostilitatea majorităţii parlamentarilor faţă de persoana sa se explică mai ales prin decizia de a deschide arhivele Securităţii şi de a garanta independenţa justiţiei, care a pus capăt favorurilor de care beneficiau aleşii şi responsabilii politici.
Acuzat că s-a aflat la originea crizei politice care zguduie România de mai multe luni, ca urmare a criticilor sale la adresa Parlamentului şi Guvernului, Băsescu a asigur