Basescu are nevoie de cat mai multi votanti pentru a nu fi demisFoto: DGP/HotNews.roDocumente:
Comunicatul de presa al Curtii Constitutionale
(03.05.2007) DOC
Acest amendament, initiat de PSD si votat de Camera Deputatilor in luna martie, prevede ca demiterea presedintelui se face cu votul a jumatate plus unul dintre cetatenii participanti la referendum, si nu cu jumatate plus unul din numarul cetatenilor cu drept de vot.
De cand se aplica decizia Curtii?
Specialistii in drept constitutional au declarat, pentru HotNews.ro, ca aceasta decizie nu se poate aplica referendumului din 19 mai, deciziile nefiind retroactive.
Liviu Popescu, profesor de drept la Universitatea Bucuresti, sustine ca procedura de demitere a presedintelui Basescu a inceput din momentul in care parlamentarii PSD au depus la Parlament cererea de suspendare: "nu se poate aplica retroactiv, chiar daca legea intra in vigoare, pentru ca suspendarea trebuie privita ca un tot unitar si nu e vorba strict de referendum".
Liviu Popescu a explicat ca desi art. 15, alin.2 din Constitutie interzice aplicarea retroactiva a legii, exista totusi precedente ale schimbarii regulilor jocului in timpul jocului, din timpul guvernarii PSD.
Cu toate acestea, Surse din Curtea Constitutionala au declarat pentru HotNews.ro ca decizia se va aplica si la referendumul de sambata, 19 mai.
Controverse legate de validarea referendumului
Decizia de joi a Curtii Constitutionale a deschis calea spre o noua controversa: se mai poate invalida referendumul pe motiv de slaba participare la vot?
Potrivit legii in vigoare, referendumul se considera invalidat daca la vot nu se prezinta jumatate plus unu din numarul alegatorilor cu drept de vot.
Dar care articol se aplica mai intai: cel referitor la validare sa