Eliminarea lui Francois Bayrou in primul tur al prezidentialelor franceze in pofida unui scor excelent care l-a plasat pe a treia pozitie ilustreaza dificultatile istorice ale centrismului in Europa de a interveni in traditionalul duel dintre dreapta si stanga.
Pe continent, singura care face exceptie este Finlanda, unde centrul conduce majoritatea guvernamentala din 2003, intai alaturi de stanga (2003-2007) si, de la legislativele din 18 martie, cu dreapta. Politicienii arata ca singularitatea Centrului finlandez se explica prin factorii locali (persistenta unui vot "agrarian" pe care s-a fondat partidul), dar mai ales pe modul scrutinului proportional care limiteaza hegemonia partidelor majoritare.
In alte parti ale Europei, centrismul – liberal, social-democrat sau democrat-crestin –, care inclina la dreapta sau la stanga, ramane adesea o forta conjuncturala, redusa la completarea coalitiilor guvernamentale, scutind o prea mare indepartare de optiunile electoratului.
Este cazul Suediei, cu Centrul si Liberalii, mici formatiuni angajate la dreapta, al Spaniei, unde nu exista decat partide centriste nationaliste regionale. In Danemarca nu mai exista partide de centru propriu-zise de la derutele parlamentare ale Centrum Demokraterne (centristii-democrati) in 2001 si ale crestin-democratilor in 2005.
Spatiul dintre stanga si dreapta s-a restrans, traditiile politice sunt puternice si vor persista, sustine istoricul francez Jean Garrigues, presedinte al Comitetului de istorie parlamentara si politica, citat de AFP. El arata ca este mult mai usor in statele unde exista proportionalitate, ca Germania. si invers, ca in Anglia, unde tentativa de a construi un partid de centru, Partidul Liberal-Democrat, a fost dificila si s-a revenit la o bipolaritate a vietii politice britanice. "Lib-dem" britanici au progresat la fiecare din ultimele aleger
