- Diverse - nr. 84 / 3 Mai, 2007 Atunci cand si-a intitulat o carte despre I.L. Caragiale Marea trancaneala, criticul Mircea Iorgulescu confirma, fara drept de apel, un diagnostic al unei lumi in care cuvantul capata o existenta imperioasa, o forta absoluta, o rezonanta tiranica. Societatea pe care o imagineaza in comediile, nuvelele si schitele sale Caragiale e, cum s-a mai spus, una "de stransura", o societate caracterizata de o imaturitate flagranta, in gand, fapta si, mai ales, in vorba. Traind sub imperativul talmes-balmes-ului, aceasta umanitate tranzitorie, de acum o suta si mai bine de ani si-a pastrat, din pacate, nu putine trasaturi cu sens negativ si in zilele noastre. Forma de existenta a politicienilor nostri e, cum bine se poate constata, cuvantul. Cuvantul inflamat si retoric, esuat in vorbarie gaunoasa, redus la proportiile bascaliei si ale injuriei ieftine, e folosit de politicienii nostri cu o lipsa de masura crasa, fie ca trambulina spre culmile gloriei de o zi a scenei politice, fie ca ghioaga, menita sa loveasca in moalele capului pe adversar, oricine ar fi acesta. Daca romanul s-a nascut, cum se stie, poet, innegrind sute si mii de pagini cu maculatura fara valoare, publicata, din pacate si trecand ilicit drept poezie, el e, fara nicio indoiala, si un demn adept al trancanelii. Se vorbeste, la noi, despre ce vrei si ce nu vrei, fara discernamant si fara cumpatare, cu un aplomb dezmatat, intr-o doara sau cu aere de expert, se vorbeste fara sir si anapoda sau, dimpotriva, cu o studiata resemnare, se vorbeste in Parlament, pe strada, in emisiunile televizate in care vedete de o zi sunt te miri ce "personalitati" ale lumii noastre "stiintifice" sau ale domeniului paranormalului, se vorbeste in dodii despre politica, despre sport, despre vedete, despre moguli si magnati, despre cercurile de interese si despre "baietii destepti", despre dosare si des