Cand ai nevoie de un act dintr-un dosar judecatoresc, intri de nevoie in nisipurile miscatoare ale birocratiei sistemului de justitie. E invers ca in desert: daca nu dai din coate, esti mort.
Oamenii de rand se plimba cu saptamanile dupa o hartie din arhive, sufocati la cozi si pe culoare facute parca sa te striveasca. Angajatii stau ingropati in hartii, la fel de stresati ca publicul, in lipsa unor proceduri clare si simple.
De afara, impunatoarea cladire a fostului Tribunal de pe malul Dambovitei iti lasa impresia ca justitia merge unsa in sectoarele 1 si 4 ale Capitalei, care isi au judecatoriile aici. O data ce ii treci pragul, patrunzi insa intr-o lume plagiata parca dupa unul dintre cele mai sumbre romane de Kafka. Fiecare rotita a justitiei sta ascunsa intr-un birou cu usa inchisa, ale carui instructiuni de utilizare lipsesc cu desavarsire. Primul pas spre evadarea din acest furnicar sunt paznicii jandarmi, care ii indruma pe oameni catre cineva care ii trimite de obicei la altcineva si tot asa.
"Doamne, parca suntem in niste catacombe", vorbesc doua babute gafainde, brat la brat. Au ajuns, dupa o lunga calatorie cu urcusuri si coborasuri pe nenumarate scari si slalomuri pe culoare inguste, unde doi oameni n-au loc sa treaca deodata, la arhivele Judecatoriei Sectorului 1. "Ma judec cu niste vecini de imobil si ma plimb de o luna sa iau o motivatie de sentinta. Daca pun ei primii mana pe ea, eu nu mai pot sa fac apel", explica una dintre batrane cum a ajuns aici. Alta isi trage sufletul pe un dulapior dezafectat si iti arata ca intr-adevar sport extrem poti face oriunde: "Eu am avut ambele picioare in ghips. Va inchipuiti ce inseamna pentru mine sa tot urc pe scarile astea?".
La arhivele Judecatoriei Sectorului 6, tocmai pe stirbei Voda, o doamna pe la 50 de ani stie si ea ca are de asteptat cam o saptamana pana judecatorul de se
