Constantin Matei(Foto: Replica de Constanta)
Vizita ministrului Orban la Constanta a lamurit cateva aspecte, iar unul dintre acelea a fost eliberarea din functia de director general a lui Paul Branza. Locul democratului la sefia Autoritatii Navale Romane a fost luat de liberalul Valentin Serbanescu.
Cum schimbarile din functii ale democratilor au intrat "in linie” dreapta, se asteapta ca proaspetii sefi de institutii sa opereze modificari si la nivelul doi, adica cel al subalternilor. In Port, de exemplu, este aproape de la sine inteles ca noul director general al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, Constantin Matei va dori sa aiba propria sa echipa.
Lucru, de altfel, recunoscut si de Matei, cu precizarea ca eventualele schimbari ale directorilor democrati de la APC vor surveni numai dupa o evaluare a activitatii: „Ii voi evalua, iar o decizie nu va veni mai devreme de doua-trei saptamani”, a declarat liberalul.
Totusi, in contextul dat au inceput sa apara si primele speculatii cum ca ar exista persoane dornice sa treaca din barca PD-ului in cea a PNL-ului, cu speranta, fireste, ca vor fi mentinuti pe functii. Este si cazul democratei Dianei Vancea, director in cadrul APC, despre care gurile rautacioase sustin ca ar fi in stare sa se inscrie si in PNL pentru a-si pastra postul caldut din port.
Liberalul Constantin Matei spune insa ca nici unul dintre democratii pe care ii are in subordine nu i-ar fi adresat o asemenea propunere: „Cel putin la mine nu a venit nici unul dintre ei cu asemenea idee.
Iar eu sunt presedintele Organizatiei Municipale a PNL Constanta, deci cu atat mai mult eu ar trebui sa stiu daca exista asemenea solicitari de inscriere in partid”, a afirmat Constantin Matei, care a adaugat ca, si daca ar fi as