Câştigurile obţinute de pescari le asigură doar traiul de pe o zi pe alta Trage de sfoară, porneşte motorul şi barca se depărtează de mal. Scuipă în palme, îşi face cruce şi plasa este aruncată în Dunăre, descriind un semicerc pe o rază de aproape un kilometru. Peste vreo jumătate de oră, setca devine grea şi burţile albicioase ale peştilor încâlciţi în aţe ies la iveală lucind în soare. Captura este adusă la mal, şi următoarea barcă pleacă în larg. Cam aşa se fac banii în Delta Dunării. O dată la două zile, un vapor colectează captura şi pescarii îşi primesc răsplata. În jur de 150 de lei pe zi e solda unui pescar cu mâinile pline de bătături, care doarme pe malul Dunării într-un cort de celofan, fumează mult, bea vodcă şi suduie ori de câte ori o buturugă răzleaţă se agaţă în aţele setcii. Murighiol, în limba turcă înseamnă Lacul Violet. Şi într-adevăr, când soarele se află la apus, lacul din satul de pescari capătă o tentă liliachie. La 43 de kilometri de Tulcea, la capătul unui drum plin de gropi, mai tot timpul pustiu şi fără indicatoare, se află una dintre cele mai mari comune din România, Murighiol. Pe o suprafaţă imensă, de peste 85.000 de hectare sunt răsfirate în şapte-opt sate vreo 1.500 de familii. Setca, barca cu motor şi camerele de oaspeţi sunt sursele de venit ale acestora. De voie, de nevoie, nicio masă fără peşte Viceprimarul Pavel Iordache este ghidul nostru. Râde într-una şi se laudă că poate mânca numai peşte, luni în şir, fără să se sature. "Peşte prăjit, ciorbă de peşte, sarmale, chiftele, drob de peşte sau malasolka, un fel de rasol, sunt numai câteva dintre felurile de mâncare ce se pot prepara din peşte", ne explică Iordache. De la primărie până la Dunăvăţul de Jos, unul dintre satele preferate de turiştii care vin la Murighiol, mergem pe "drumul negru", o potecă din pământ nisipos care şerpuieşte pe o distanţă de câţiva kilometri. Aici