M-am aflat candva la aceeasi masa cu un simpatic scriitor, prieten cu paharul. Atat de prieten incat ratase in ajun o intalnire amoroasa cu o mult mai juna admiratoare. Care acum ii reprosa - cu timiditate - absenta de la intalnire si, pentru a indulci reprosul, ii amintea cat de mult ii admira cartile. La care scriitorul, mahmur, dar stapan inca pe simtul umorului, i-a raspuns ridicand din umeri si oftand: "De!, fata, uneori opera depaseste omul!"
Intr-adevar. Experientele mele personale au fost insa mult mai putin amuzante. Am cunoscut candva un foarte mare scriitor. Simplul fapt ca, atunci cand m-am apropiat de el, am constatat ca stie cine sunt, m-a zapacit si m-a emotionat. Ce sa mai spun ca mi-a propus sa fim prieteni!!
N-am ajuns chiar prieteni-prieteni, din motive obiective (drumuri paralele, programe si obligatii diferite etc.), dar am ramas in foarte bune relatii. Pana cand, urmand sa-mi apara o carte, l-am intrebat (cu inima batand sa-mi sparga pieptul) daca ar fi de acord sa-mi scrie prefata. Daca refuza, mi-as fi facut reprosuri ca am fortat nota si, evident, nu i-as fi purtat nici un fel de pica. Dar el a acceptat imediat! Si m-a rugat sa-i trimit cartea, ceea ce am facut imediat. Din clipa aceea s-a rupt orice contact. N-am mai putut da niciodata de el. Nu mi-a raspuns la telefoane, sms-uri, mail-uri. Nu mi-a trimis nici un semn. Au trecut doi ani. Gata.
Ca nu i-a placut cartea? Ca a considerat-o de doi bani si a regretat promisiunea facuta? Tot ce se poate. Las la o parte faptul ca nu-l obligase nimic sa promita fara sa vada despre ce e vorba. Sa trecem peste asta. Dar sa nu spui NIMIC? Exista un milion de pretexte din care celalalt poate intelege ce trebuie inteles. Dar nimic!?
Un an mai tarziu am fost cautat de un compozitor ale carui cantece imi plac foarte mult. Mi-a propus sa-i scriu un text pentru Eurovision. Ideea lu