VÂLCEA. Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Vâlcea au efectuat săptămâna trecută 65 de controale la operatorii economici care comercializau produse sau prestau servicii, constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare la 46% dintre ei, fiind aplicate amenzi de 17.000 de lei. Au fost primite şi soluţionate 12 sesizări şi reclamaţii. „Controalele care au vizat calitatea şi modul de comercializare a pâinii şi a produselor de panificaţie au cuprins 22 de operatori economici, constatându-se abateri la 82% dintre aceştia, cărora li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale de 9.500 de lei şi nouă avertismente“, a declarat Daniela Ştefoane, directoare executivă a OJPC Vâlcea. Aceasta a mai spus că s-au făcut şi controale referitoare la respectarea prevederilor legale privind comercializarea materialelor de construcţii la producători, importatori, distribuitori şi detailişti. S-au efectuat astfel verificări la 34 de operatori economici şi s-au constatat deficienţe la 68%.
„Ca urmare a deficienţelor constatate legate de informarea consumatorilor prin elemente de identificare şi caracterizare, cum ar fi denumirea produsului, marca producătorului ori a importatorului, termenul de garanţie, termenul de valabilitate, principalele caracteristici tehnice şi calitative, instrucţiuni de utilizare în limba română, eventualele avertismente şi riscuri previzibile,
s-au aplicat sancţiuni contravenţionale de 19.000 de lei şi şase avertismente“, a mai declarat Ştefoane.
Un alt control efectuat de inspectorii OJPC a privit respectarea drepturilor consumatorilor de către prestatorii de servicii turistice şi de agrement. Astfel au fost verificate spaţiile de cazare, unităţile de alimentaţie publică, spaţiile de agrement, unităţile de turism balnear, serviciile de transport în regim de taxi şi casele de schimb valutar. Au fost v