Se pare că a sosit timpul săracilor să fie bogaţi.
Guvernul de alianţă de dreapta a suprimat, printre altele "măcelăriri" şi ajutorul financiar destinat traducerilor cărţilor suedeze în străinătate. Protestele n-au servit la nimic şi o apatie s-a instalat, o senzaţie de stagnare, pentru că Suedia e singura ţară al cărei Institut Cultural nu va mai acorda ajutorul necesar promovării propriei literaturi.
în schimb, entuziasmul s-a instalat la alte institute culturale, de exemplu, la Institutul Cultural Român unde domină o atmosferă de creativitate şi încredere în propriile forţe ce vine de la cei care conduc realizând programe interesante: conferinţe, concerte, seri de poezie, expoziţii de artă.
în acest cadru pozitiv şi optimist s-a desfăşurat şi seara "Precursorii şi maeştrii absurdului". Istoricul de artă, Tom Sandqvist a vorbit despre cartea sa tratând despre acest subiect, apărută în engleză şi care urmează să apară în suedeză şi română, carte în care susţine cu argumente bine documentate că modernismul s-a născut în România.
El nu e singurul care crede asta, există mulţi scriitori suedezi care cunosc cultura şi istoria României, deschiderea ei europeană dinainte de război. Din România a venit Tristan Tzara la Zürich unde a întâlnit poeţi de talent din multe ţări aflate în război, şi au pus bazele unui grup protestatar Dada (care era un NU intensificat într-un dublu DA viu şi fertil). Ei au promovat o poezie incendiară, care milita pentru libertatea individuală a creatorilor în mijlocul unui măcel internaţional. Dar puţini auziseră de Urmuz, precursorul absurdului, cel care l-a inspirat pe maestrul acestui gen literar, Eugene Ionesco.
De aceea seara a debutat foarte original, după prezentarea celor care urmau să răspundă la întrebarea dacă modernismul s-a născut în România (editorul Jonas Ellerström, criticul de artă Tom Sandwvis