O carte ghinionistă, Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, prin avatarurile pre-editării ei, ca şi prin destinul cu adevărat tragic al autorului, mort într-un accident de maşină la patruzeci şi cinci de ani, în plină maturitate şi "vână" creatoare. Istoria lui Radu G. Ţeposu ar fi trebuit să apară în 1985, în deplină sincronie, aşadar, cu titlurile de început ale generaţiei '80, pe care ambiţiona să le panorameze. Manuscrisul a fost însă amânat de trei ori în planul editorial şi tot de atâtea refăcut, completat, adus la zi. Cu toate acestea, cartea n-a apărut înainte de Revoluţie, ci ulterior, în 1993, când interesul publicului larg şi, parţial, al criticii se deplasase către alte forme de discurs: publicistic, civic, politic. O a doua ediţie, publicată în 2002 la Dacia, n-a avut nici un ecou, din cauza difuzării şi difuziunii limitate. Abia aceasta de faţă, apărută la aproape douăzeci de ani de la data finalizării ultimei variante (1 aprilie 1988), are şansa de a-şi ocupa locul meritat, în rândul celor mai serioase lucrări dedicate postmodernismului românesc.

Între timp, însă, tabloul generaţiei '80, decupat din cel al literaturii române contemporane, s-a modificat sensibil. Departe de a mai reprezenta un eşalon al tinerelor speranţe, "optzeciştii" au intrat masiv în câmpul literar, în instituţiile academice şi culturale. Şi-au creat asociaţii, reviste şi edituri proprii. Nu mai sunt nişte outsider-i organizaţi în falangă macedoneană şi desant autohton, ci individualităţi dispuse pe toate palierele vieţii literare şi ale canonului: de la nivelul maximei reprezentativităţi şi vizibilităţi (Mircea Cărtărescu) la cel al obscurităţii conştiente de sine şi doritoare de altceva. În plus, istoria literară nu s-a sfârşit, nu a încremenit o dată cu cristalizarea acestei generaţii. Explozia socio-politică din 1989 a fost dublată - chiar dacă n