Serbana Dragoescu, artist decorator cu un ascendent biografic in care arta plastica se constituie in coloana vertebrala, se pregateste pentru o expozitie retrospectiva la Timisoara, pe 11 mai. In interviul care urmeaza, ea vorbeste pe larg despre apropiatul eveniment, dar si despre piata de arta din Romania, cu legile ei scrise si nescrise.
- Retrospectiva Trei generatii de la Muzeul de Arta din Craiova (2001) si retrospectiva de la Bucuresti din 2007, ambele dedicate lucrarilor tatalui dvs., Radu Dragoescu - cea de la Craiova continand si lucrari ale dvs., dar si ale bunicii dvs., Aida Petrurian - au reprezentat un succes si au scos la iveala un aspect interesant: mediatizarea aduce dupa sine recunoasterea si notorietatea.
- Intr-adevar, multi oameni care nu l-au cunoscut pe tatal meu i-au vazut pentru prima oara lucrarile si le-au apreciat. Adica l-au descoperit, post mortem, pe pictorul Radu Dragoescu. In plus, intre Craiova (2001) si Bucuresti (2007), am inceput sa dau lucrari ale tatalui meu Casei de Licitatii Monavissa. Acolo exista o mana de tineri foarte entuziasti si profesionisti care organizeaza, la Galeria Galateca, expozitii lunare cu obiectele ce urmeaza sa intre in sedinta de licitatii. Or, faptul ca ei organizeaza aceste expozitii cu o zi inainte de licitatie a fost o sansa fantastica pentru lucrarile tatalui meu, a caror lumina a fost imediat remarcata.
- Se pare ca piata de arta de la noi incepe sa se aseze.
- Cum sa va spun, piata de arta este un lucru foarte dur, nu e un joc de copii si, mai ales, nu este un joc pentru artisti. Si, nu stiu in ce masura, odata inteles acest lucru, se si face cu adevarat ceva. Avem nevoie de acei intermediari intre artist si restul lumii si chiar intre artist si galerie. Vreau sa dau un exemplu, ca sa fiu mai bine inteleasa. Eu imi voi deschide expozitia din 14 mai de la Timisoara in ga
