Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întrebări ale vremii noastre

Publicat in Romania Literara, vineri 4 mai 2007 ·

Pentru cei mai mulţi dintre devoratorii de ştiri radio-tv, politica externă ţine mai degrabă de domeniul mitului. Este un soi de cabală a liderilor din ţările dezvoltate care, dincolo de plicticosul balet al relaţiilor diplomatice, făcut public prin comunicatele şi relatările oficiale, decid în cinice întâlniri de taină soarta miilor de miliarde de locuitori ai Terrei. Nimic nu este ce se vede, nici măcar ceea ce pare a fi, şi pentru mulţi dintre cei care trăiesc în ţările din fostele state comuniste ale Europei, istoria ultimilor 60 de ani (cu revoluţii, lovituri de stat, disidenţi şi represiuni barbare) se reduce la două nume care, ironia sorţii, mai şi rimează între ele: Yalta & Malta. Altminteri, dincolo de acest cadru general, fiecare cetăţean are o idee mai mult sau mai puţin fantezistă despre efectele integrării europene asupra vieţii sale şi a comunităţii, crede că a priceput adevăratele resorturi ale atentatelor de la 11 septembrie, miza conflictului transnistrean, motivele destrămării fostei federaţii iugoslave, cauzele "reale" ale crizei irakiene, istoria secretă a nesfârşitelor vendete dintre palestinieni şi evrei. Aproape totul se explică prin teoria conspiraţiei. Dincolo de ea rămâne doar... faptul divers.

Doctor al prestigioasei Universităţi Sorbona în antropologie religioasă şi istoria comparată a religiilor, Teodor Baconsky este unul dintre străluciţii eseişti apăruţi după 1989. Volumele care îi poartă semnătura şi textele publicate în "Dilema", "Cuvântul", "Ziarul de duminică" îl recomandă ca pe un gânditor foarte nuanţat, căruia aprofundarea textelor sacre nu i-a redus, dimpotrivă, pragmatismul cu care judecă întâmplările lumii con­temporane. Ceea ce impresionează în scrisul lui Teodor Baconsky este limpezimea gândirii, corecta situare în peisajul contemporaneităţii, chipul fascinant în care o cultură temeinic asimilată contribuie la înţelege

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°