Pentru cei mai mulţi dintre devoratorii de ştiri radio-tv, politica externă ţine mai degrabă de domeniul mitului. Este un soi de cabală a liderilor din ţările dezvoltate care, dincolo de plicticosul balet al relaţiilor diplomatice, făcut public prin comunicatele şi relatările oficiale, decid în cinice întâlniri de taină soarta miilor de miliarde de locuitori ai Terrei. Nimic nu este ce se vede, nici măcar ceea ce pare a fi, şi pentru mulţi dintre cei care trăiesc în ţările din fostele state comuniste ale Europei, istoria ultimilor 60 de ani (cu revoluţii, lovituri de stat, disidenţi şi represiuni barbare) se reduce la două nume care, ironia sorţii, mai şi rimează între ele: Yalta & Malta. Altminteri, dincolo de acest cadru general, fiecare cetăţean are o idee mai mult sau mai puţin fantezistă despre efectele integrării europene asupra vieţii sale şi a comunităţii, crede că a priceput adevăratele resorturi ale atentatelor de la 11 septembrie, miza conflictului transnistrean, motivele destrămării fostei federaţii iugoslave, cauzele "reale" ale crizei irakiene, istoria secretă a nesfârşitelor vendete dintre palestinieni şi evrei. Aproape totul se explică prin teoria conspiraţiei. Dincolo de ea rămâne doar... faptul divers.
Doctor al prestigioasei Universităţi Sorbona în antropologie religioasă şi istoria comparată a religiilor, Teodor Baconsky este unul dintre străluciţii eseişti apăruţi după 1989. Volumele care îi poartă semnătura şi textele publicate în "Dilema", "Cuvântul", "Ziarul de duminică" îl recomandă ca pe un gânditor foarte nuanţat, căruia aprofundarea textelor sacre nu i-a redus, dimpotrivă, pragmatismul cu care judecă întâmplările lumii contemporane. Ceea ce impresionează în scrisul lui Teodor Baconsky este limpezimea gândirii, corecta situare în peisajul contemporaneităţii, chipul fascinant în care o cultură temeinic asimilată contribuie la înţelege
