Poate este cinic sa gandesti in termeni de prag al acceptabilitatii pierderilor conationalilor in aprecierea opiniei publice nationale asupra limitelor unui razboi. Pragul critic nu pare a fi atins in prezent in SUA, unde sondajele nu indica o ingrijorare majora fata de trupele americane din Irak. In preajma lui 1975, pragul critic a fost depasirea nivelului de 20.000 de soldati americani morti in Vietnam. Nu este vorba doar de atat. Calculele politice actuale tin seama si de opozitia democrata, care, controland Legislativul din noiembrie anul trecut, preseaza eficient administratia republicana a neoconservatorilor din grupul strans in jurul presedintelui Bush sa iasa din Irak. Unii lideri republicani au inceput, pentru a-si conserva sansele de reusita in circumscriptii din ce in ce mai nefavorabile razboiului, sa se delimiteze de politica presedintelui lor. Acelasi scenariu s-a petrecut grosso modo in Anglia dupa interventia Londrei in Irak, in anii ‘20, opozitia laburista, sprijinita si de Sir Lawrence al Arabiei, erodand treptat guvernul conservator care adusese trupele imperiului in Irak. Marea Britanie a pierdut 2.000 de militari in Irak, doar in timpul revoltelor din 1920, an in care Imperiul Britanic a primit mandat de tutela de la Liga Natiunilor sa conduca Irakul de dupa caderea Imperiului Otoman spre un stat independent modern. Atunci, britanicii au reunit cele trei provincii de sub Imperiul Otoman - Mosul, Bagdad si Basra - intr-o singura tara, Irakul. Comparat cu aceste cifre, 3.333 de militari americani morti in Irak (inregistrati la 23 aprilie) in ultimii 4 ani pot sa para putin, iar limita acceptabilitatii in randul opiniei publice interne, inca departe de a-si epuiza limitele. Totusi, ca si guvernul conservator britanic incepand din 1925, administratia americana ia in considerare cai de iesire din vechea Mesopotamie. Se pare ca, atunci cand esti forta