Am constatat în ultima vreme, citind pe internet şi în presă unele comentarii despre normele lingvistice şi mai ales despre încălcările lor, că mulţi vorbitori se arată cu totul indignaţi de formele de mai-mult-ca-perfect fără desinenţa -ră-, de tipul noi plecasem, voi spuseseţi, ei venise. Comentariile nespecialiştilor despre aceste forme nu sînt neapărat foarte precise - se vorbeşte, de exemplu, de "omisiunea unei silabe - de obicei "ră" - din mai mult ca perfectul la persoana I plural: "luasem" în loc de "luaserăm" etc." (anchetă în Cotidianul. arhiva 2007). Altcineva citează "dezacorduri de analfabet de genul "ei făcuse", "ei fusese", etc. în loc de "ei făcuseră", "ei fuseseră" etc." (forum.softpedia.com, 8.06.2005). Cum se întîmplă adesea, încălcarea unei norme produce o avalanşă de acuzaţii grave şi de etichete depreciative: "agresiunea (...) la adresa limbii române", "semidocţi cu alură de şmecheri sau bişniţari de doi lei" (ibid.).
De fapt, regula în temeiul căreia se lansează aceste acuzaţii e foarte recentă; mai exact, formularea sa riguroasă a fost introdusă de ultima ediţie a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM 2005), adică, în treacăt fie zis, de un dicţionar care a fost în repetate rânduri acuzat, de aceleaşi voci populare indignate, de permisivitate exagerată, toleranţă faţă de vorbirea incultă etc. În DOOM 2005, regula este formulată clar, dar se invocă şi dimensiunea istorică a fenomenului: "Formele fără -ră- la indicativ mai-mult-ca-perfect sunt învechite/populare" (p. XCVII); noutatea formulării se marchează, ca de obicei, printr-un semn special (semnul exclamării). Într-adevăr, în vechiul DOOM (din 1982), în conjugarea verbelor se recomanda forma cu -ră-, dar era acceptată ca variantă literrară liberă şi cea fără -ră, la persoanele I şi II plural: pierduserăm/ pierdusem, pierduserăţi/ pierduseţi.
În gramatica sa -
