Pana in 1989, propaganda de partid ni-i aducea insinuant in prim-plan pe parintii ideologiei comuniste - Marx, Engels si Lenin -, iar cartile si ziarele vremii faceau referiri la creatia spirituala a acestora ca la niste adevaruri absolute, pe care, oficial, nimeni nu le mai punea la indoiala.
In anii de liceu, ca si in cei de facultate, am invatat citate intregi din opera celor trei apostoli ai lumii noi, dar curiozitatea nu m-a impins niciodata sa le citesc vreun volum. Asemeni mie, toti colegii faceau acelasi lucru, intr-un proces mecanic, de stocare temporara a unor cunostinte nefolositoare, dar impuse de programa de invatamant. Nu m-am intrebat vreodata cine sunt cei trei, cum au ajuns ei sa ne priveasca din tablourile asezate la loc de cinste si ce contin in concret cartile lor.
Deunazi, rasfoind Intelectualii lui Paul Johnson, am aflat lucruri inedite despre Karl Marx - ironia istoriei! -, fiul unui avocat liberal si nepotul intemeietorului concernului Philips (Lion Philips). Autorul Capitalului, caruia ii placea sa-si spuna ca este o "masina condamnata sa devoreze carti", adept al replicii mefistofelice "Tot ce exista merita sa piara", ramane un speculativ, in stare sa-si aroge sintagmele si expresiile ce nu-i apartin sau sa falsifice ideile altora, doar pentru a-si sustine propriile constructii pseudostiintifice. Asa se face ca, cel care credea ca "suntem maimutele unui Dumnezeu rece", foloseste maximele altora, fara sa precizeze sursa: "Muncitorii nu au patrie" si "Proletarii nu au nimic altceva de pierdut decat lanturile" (Marat), "Religia este opiul poporului" (Heine), "De la fiecare dupa posibilitate, fiecaruia dupa nevoi" (Blanc), "Proletari din toate tarile, uniti-va!" (Schapper) si "Dictatura proletariatului" (Blanqui).
Baiat de rabin, Marx impartaseste in parte punctul de vedere antisemit, dar intr-o maniera originala, ceea ce
