Ea îl văzuse de pe cealaltă parte a străzii, înaintând printre oameni cu picioarele lui lungi ca nişte coase, proiectat pe zidul gri al Universităţii, şi alergase spre el, strigând printre şuvoiul de maşini, la întrecere cu motoarele în viteză: Cristiaaan! Trebuiau să se întâlnească în librăria de pe colţ. în­- tr-aco­lo alerga el, dar Madi nu mai avusese răbdare, voia ca el să ştie că l-a văzut de pe trotuarul de vizavi. Bineînţeles, nu se gândise dinainte, ci ţâşnise spre el, electrocutată de recunoaşterea neaşteptată a siluetei înalte şi a capului înfăşurat într-un petec de pânză vişinie, care îi înmuia instantaneu sufletul, ca şi în prima clipă în care îl zărise strecurându-se pe lângă peretele întunecat din Club A. Sub cerul luminos al lunii mai, intersecţia de la Universitate vibra de motoare ambalate în carcase strălucitoare, de toate culorile, iar între ele, înainta abil maşina neagră, ca pisica neagră, ca iedul negru. O maşină ca un elefant intra pe nesimţite în crucea drumului, în timp ce sunetele alunecoase pluteau peste bulevard - 8 sunete subţirele şi proaspete, ca nişte cornete de îngheaţă. Madi le eliberase dintre pereţii plămânilor ei, privind bandana vişinie, care înainta pe deasupra celorlalte capete grăbite să se strecoare şi ele pe lângă zidul cenuşiu. Ea îl strigase pe nume şi continuase să spere că el va întoarce capul, chiar şi după ce îşi dăduse seama că botul negru al maşinii intrase în ea ca într-un popic de cauciuc. Fulgerător îi trecuse prin mine vestea morţii ei, în timp ce numele lui continua să înainteze spre pata vişinie de pe trotuar. Madi văzuse cerul o clipă, dar încercase să caute din nou cu privirea silueta înaltă şi grăbită, dorindu-şi cu dorul morţii ca strigătul să-l ajungă din urmă. Şi în timp ce corpul ei spectaculos ridicat în văzduh, se îndrepta spre asfaltul de praf, cele 8 sunete se depărtau zvelte şi vesele pe deasupra m