Acum cativa ani, am adus din drumul spre mare un buchet de flori nemuritoare, pe care le-am asezat intr-o vaza suspendata in balcon. Au o frumusete delicata si imbietoare.
Forma lor deosebita, petalele lor rozalii au atras atentia unor turturele care ne vizitau balconul pentru a ciuguli firimiturile puse special pentru ele, pe balustrada. Toata iarna le-am avut invitate la cantina pasarelelor, dar mai ales o turturica si un turturel foarte indragostiti n-au lipsit nici o zi: soseau impreuna, se ospatau impreuna, zburau in copacii din jur si apoi concertau spre delectarea noastra.
Un cunoscator in ale pasarilor ne-a spus ca turtureii nu "divorteaza" niciodata, ba mai mult, raman indragostiti toata viata... Intr-o zi, turturica s-a asezat in vaza cu imortele si a inceput sa impleteasca cu migala printre flori cateva crengute aduse de turturel. El le aducea in cioc, le punea pe pervazul ferestrei sa se usuce si apoi i le dadea ei. Cand ea era prea ocupata cu impletitul, el ii aducea mancare si i-o lasa chiar in cioc, apoi zbura in apropiere si-i canta serenade. Se mai intampla ca atunci cand coborau amandoi la masa, el sa o cicaleasca, dar ea suporta, poate se simtea vinovata cu ceva! Imediat se impacau, zburau in dudul din fata blocului si-si reluau concertul: gugustiuc! gugustiuc!
Cand cuibul a avut probe de rezistenta si confort, turturica a facut in el un ou si, foarte fidela preocuparilor de mama, statea ore intregi sa-l incalzeasca. Nimic n-o tenta, nici semintele, nici firimiturile, nici farfurioara cu apa. Turturelul grijuliu se zburlea la fiecare pasarica care se apropia de firimituri, le culegea el cat putea de repede si i le ducea ei in cioc. Cand se plictisea de carat mancare si crengute, se aseza langa ea in cuib, apoi o elibera pentru cateva ore de grijile de mama, pe care le prelua el. Nu avea atata rabdare ca ea. Se plictisea repede
