N-am acordat nicicand prea mare atentie afirmatiilor persistente despre rolul fostei URSS in cadrul configurarii evenimentelor din decembrie 1989. Se prea poate ca agenti ai KGB sa fi fost implicati mai mult sau mai putin tangential, dar decizia impunerii unei democratii "originale", profund limitate, in schimb permisive fata de impletirea autoritatii politice cu puterea economica a apartinut fortelor autohtone ce s-au grabit a strange randurile in jurul lui Ion Iliescu.
Din 2000 incoace s-au putut constata noi tendinte in cadrul oligarhiei. Reprezentantii ei de extractie securista, lansati in baza serviciilor de informatii predecembriste, au pierdut constant teren in fata noilor forte de cu totul alta ascendenta – unii fara nici un fel de trecut comunist, altii aflati odinioara mai degraba la marginea sistemului ceausist. Ascensiunea lor a survenit preponderent in vremurile de glorie ale lui Adrian Nastase si a proaspat-privatizatei economii. De cele mai multe ori, astfel de figuri s-au dovedit mai lipsite de scrupule si mai inventive decat securocratii veterani, atragand investitori occidentali tentati sa-si incerce norocul in jungla economica romaneasca. Acum, personajele in cauza sunt la fel de capabile sa infrunte institutiile occidentale, cu precadere cele ale UE, daca acestea vor continua sa insiste asupra necesitatii reformelor. Unul din motivele debarcarii Monicai Macovei l-a constituit faptul ca domnia-sa devenise martorul favorizarii, de catre guvernul Tariceanu, a unor firme beneficiare de sponsorizari sau contracte publice – constatare pe care nu va fi fost dispusa a o trece sub tacere.
Iar daca UE va insista curand asupra respectarii regulilor concurentei loiale, nu este defel de asteptat ca mogulii sa accepte rapid regulile jocului onest. Vor fi, cu mare probabilitate, chiar mai recalcitranti decat s-au dovedit a fi, in 1990, Ion Iliescu si
