Ieri, la Braşov a avut loc o întâlnire a liderilor filialelor PNL şi a şefilor de campanie din şase judeţe din Regiunea Centru cu coordonatorul politic pe zonă, vicepreşedintele PNL, Eugen Nicolăescu. Scopul discuţiilor a fost legat de punerea la punct a strategiei campaniei pentru referendumul de demitere a preşedintelui.
„Am convocat aici preşedinţii de filiale şi şefii de campanie din cele şase judeţe să pregătim campania pentru referendum. Cea mai bună metodă este să stăm de vorbă cu colegii noştri pentru ca ei, mai departe, să realizeze toate acţiunile pe care ni le-am propus. Vom desfăşura o campanie corectă, cinstită, civilizată, o campanie prin care să-i convingem pe oameni că interesul lor este să meargă la referendum şi să înţeleagă că trebuie să voteze DA, pentru demiterea preşedintelui”, a declarat vicepreşedintele PNL, Eugen Nicolăescu.
Bannere în toată ţara
El spune că vor fi montate în ţară foarte multe bannere, foarte multe pliante care vor conţine informaţii şi îndemnul de a se merge la vot. „Şi, lucrul cel mai important pe care sper să-l înţeleagă colegii noştri, este să facă acea muncă din casă în casă, din uşă în uşă”, a mai spus Nicolăescu.
Covasna - out
Discuţiile s-au aprins la un moment dat, iar reprezentanţii organizaţiei PNL Covasna au părăsit după o oră sala de şedinţe. Vicepreşedintele PNL, Eugen Nicolăescu, a spus că în organizaţia PNL Covasna este o problemă mai complicată. „A fost o discuţie şi nu au fost destul de deschişi la dialogul pe care l-am propus şi atunci au părăsit sala. Oricum, există o decizie luată la nivelul conducerii centrale a partidului prin care conducerea actuală a PNL Covasna a fost demisă. Acum este numită o comisie interimară de conducere şi, în 3-6 luni, o să aşezăm această organizaţie pe baze reale prin organizarea unei conferinţe judeţene care să aleagă o nouă conducere,