Iubeşte arta de când se ştie, încât nici nu-şi mai aminteşte să fi stat vreodată departe de pânză, acuarele sau de acul şi de aţa atât de dragi ei.

Pictează cu plăcere şi dăruire, la fel cum coase şi la goblenuri. De ani buni încoace. A îndrăgit arta de mică, a urmat cursurile Şcolii de Artă, iar astăzi o găseşti în fiecare zi la atelier, făcând acelaşi lucru, manifestându-şi dragostea pentru frumos. O baracă mică, unde soţul său îi înrâmează operele, fie ele picturi sau golbenuri, este locul în care oamenii intră să-şi clătească ochii, căci pe pereţi stau ele, creaţiile Mariei Bănuţ.

O pasiune veche de un secol

Şi dacă pictura i-a fost aproape încă din copilărie, arta cu acul, aţa şi pânza s-a lipit de sufletul său în urmă cu zece ani. Atunci a lucrat primul său goblen. I-a luat mult timp, nu mai ţine minte cât, aşa cum a uitat şi numele său. S-a pierdut undeva printre cele peste 60 de exemplare cusute până acum. Nu le-a uitat însă pe cele mai dragi ei: Gioconda lui Leonardo da Vinci, Cireşele şi Coşul cu căpşuni a lui Aman. Ele stau astăzi pe pereţii micului atelier, spre încântarea şi deliciul celor care calcă pragul pentru a-şi înrăma vreun tablou. Pasiunea şi răbdarea nu s-a pierdut, chiar dacă anii care trec lasă urme adânci, vederea se înceţoşează câteodată, iar acul pare a nu mai nimeri bine pătrăţelul aproape invizibil. Dar asta nu o opreşte pe Maria Bănuţ să continue. Aşază pentru o clipă pânza jos. Îşi aprinde tacticos o ţigară, coboară pentru câteva secunde ochelarii de pe nas şi se pierde în gânduri. O altă idee nu-i dă pace. E tema viitorului tablou. Ţigara se termină. O scutură tacticos, îşi aşază din nou ochelarii şi împunge cu acul pânza. O schiţă se mişcă, din cauza curentului probabil. Nu-i nimic, asta nu o supără, continuă să urmărească tacticos semnele din grafic. Trebuie să schimbe aţa. Explică „Trebuie să folose