Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cutremur la Brâncovenesti

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 6 mai 2007 ·

O fata în vârsta de 21 de ani, pacienta a Centrului de Recuparare si Reabilitare Neuropshiatrica Brâncovenesti, a murit vineri 27 aprilie, in conditii suspecte. Dupa ce a suferit o hemoragie interna puternica, a fost transportata în stare grava la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Târgu-Mures, dar la finalul interventiei chirurgicale a decedat.

Ce s-a întâmplat?

Potrivit purtatorului de cuvânt al Parchetului de pe lânga Tribunalul Mures evenimentul a avut loc în cursul zilei de joi, 26 aprilie. În acea noapte fata a fost transportata în stare grava la Spitalul municipal din Reghin si mai apoi la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Târgu-Mures, unde a fost supusa unei interventii chirurgicale. "Autopsia a fost realizata în data de 4 mai. S-a constatat ca decesul a avut loc în urma unei agresiuni sexuale. Vaginul fetei era perforat cel mai probabil de un obiect din lemn, drept pentru care ea a suferit o hemoragie interna care a culminat cu decesul. În salonul în care era internata ea, mai erau înca 19 fete care nu erau capabile psihic sau fizic sa agreseze. Avem banuieli cum ca ar fi vorba de un alt pacient din alta camera, dar la aceasta ora nu stim nimic sigur. Cert este ca fata era în carucior de rotile, nu se putea deplasa în afara camerei în care se afla, deci cineva a lovit-o acolo. Potrivit declaratiilor celor de la centru, asa ceva nu se putea întâmpla ", a declarat Dan Olteanu, purtator de cuvânt al Parchetul de pe lânga Tribunalul Mures. Totodata Dan Olteanu a mai precizat ca nu s-a putut comunica cu cei de la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropshiatrica Brâncovenesti, dar ca a fost demarata o ancheta în acest caz pentru a descoperi cauzele decesului.

Parerea medicului legist

"Nu cunoastem ce s-a întâmplat de fapt. Am constatat o leziune a vaginului, provocata cel mai probabil de un corp cilindric. Desi avea 21 de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 56 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 52 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 37 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°