În România a existat o lege a organizaţiilor şi fundaţiilor încă din 1924 - Legea Mîrzescu. Chiar dacă asociaţii caritabile existau şi funcţionau şi înainte de apariţia acesteia, ele se creau pe o bază a dreptului civil. În 1924 prin această lege România intră şi ea în rîndul "ţărilor civilizate" (în Franţa, de exemplu, asociaţiile caritabile funcţionau după o lege promulgată încă din 1901).
La noi, una dintre funcţiile acestei legi a fost şi de a controla finanţarea, de către Uniunea Sovietică, a organizaţiilor prosovietice şi probolşevice din România. Partidul Comunist fiind interzis, adepţii acestuia nu puteau să se manifeste decît sub forma unor ONG-uri, ca "Ajutorul roşu". Statul a vrut să se asigure că poate controla astfel aceste finanţări. (De exemplu, pe vechea lege nu puteai să primeşti o donaţie pe asociaţie decît dacă aveai un aviz de la autorităţile statului, iar asociaţiile şi fundaţiile aveau repartizat, din partea acestora, cîte un funcţionar care să le supravegheze activitatea, să le cerceteze actele, pentru a se asigura că organizaţia face întocmai ce a zis şi că este compatibilă cu cadrul juridic).
Legea Mîrzescu nu a fost abrogată de comunişti, rămînînd aproape neschimbată pînă în anul 2000.
Bineînţeles, vorbim de o funcţionare de faţadă. Pentru că ONG-urile în perioada comunistă, rînd pe rînd, deveneau obiectul cîte unei Hotărîri de Guvern în statul comunist, prin care erau desfiinţate, iar patrimoniul lor trecea fie pe la un minister, fie pe la un sindicat. Pînă au dispărut toate. Însă nu şi legea, care a fost de altfel "îmbunătăţită".
Astfel, dacă pe legea veche aveai nevoie de un aviz din partea ministerului, pentru a obţine personalitate juridică, în urma modificării efectuate prin anii â50 a mai apărut, pentru înfiinţarea unei asemenea organizaţii, necesitatea unui "drept de utilizare prealabilă", adică un fel
