Paradoxul zilelor noastre este ca orice persoana care are curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a pune un diagnostic precis incercand sa gaseasca o buna solutie pentru rezolvarea problemelor pe care le intuieste acolo, in sistemul din care provine, in orice domeniu ar lucra, este izolata, pusa la colt. De parca dreptatea trebuie pedepsita, infierata. Iar progresul, oprit.
Superiorii, deranjati de adevar, ii fac atmosfera proasta, se raspandesc zvonuri legate de un oarecare grad de isterie ori nebunie, chiar de incompetenta, al curajosului.
Sustinatorii acestuia sunt repede facuti sa inteleaga ca ar fi mai bine sa taca pentru ca altfel risca sa fie si ei tratati ca si cum ar fi niste ciumati. De fapt, nu numai Traian Basescu suporta consecintele deranjarii unora pentru care linistea e importanta deoarece fara opozitie isi pot duce la indeplinire planurile fel de fel.
Numarul romanilor ce nu mai sunt dispusi sa inghita mizeriile si batjocura celor care-si imagineaza ca-s Dumnezeu pe pamant si ce spun ei trebuie sa se faca, indiferent daca e vorba despre cea mai mare tampenie, ori cea mai sinistra ilegalitate, este insa in crestere.
Obedienta nu mai este la moda. Pe masura ce se vor convinge ca alta sansa nu exista pentru a ne debarasa de toate metehnele mizere ale trecutului, tot mai multi isi vor spune raspicat punctul de vedere. Riscul suportarii consecintelor nu va mai fi al curajosilor, ci al adevaratilor vinovati.
De aceea Basescu are sustinere, indiferent ca vine Melescanu si-l face paranoic, inconstient, obsedat de putere personala. E clar ca discursul trompetelor se radicalizeaza pe masura ce se apropie 19 mai.
Ion Iliescu n-a mai spus nimic de ceva vreme. Sta acolo, in umbra, semn ca autorul moral al suspendarii nu vrea sa se expuna. Vorbeste insa mult Mircea Geoana. Cel caruia Basescu i se pare un om po
