ANTRENORUL RAPIDULUI, Răzvan Lucescu, spune că noul obiectiv al echipei sale este clasarea pe locul trei în campionat, locul doi, care permite calificarea în Liga Campionilor, nu mai poate veni în Giuleşti decât dacă greşesc adversarele.
“Nu a fost uşor să trecem peste dezamăgirea de la Bistriţa, unde am aruncat două puncte aiurea. Ne aşteaptă un meci extrem de greu la Cluj, unde, după părerea mea, se joacă locul trei. Este un meci direct pentru locul trei, pentru că echipa care va câştiga îşi va asigura locul trei. Dar noi ne vom bate până la capăt şi pentru locul doi, asta chiar dacă o vom face fără ajutor, chiar dacă pierdem puncte aiurea, cum pierdem noi. Dar am făcut-o întotdeauna singuri şi cu asta ne mândrim”, a spus Lucescu, adăugând că echipa sa merita un loc mai bun în Liga I. “Pentru ce a arătat pe teren, Rapid trebuia să fie mai sus în clasament. Noi am pierdut pe mâna noastră, iar exemplul cel mai bun este meciul de la Bistriţa, dar şi cel cu Pandurii, Vasluiul şi Steaua. Evident am fost şi împinşi sau «ajutaţi», dar noi mergem înainte”, a mai spus Lucescu. (D.R.)
ANTRENORUL RAPIDULUI, Răzvan Lucescu, spune că noul obiectiv al echipei sale este clasarea pe locul trei în campionat, locul doi, care permite calificarea în Liga Campionilor, nu mai poate veni în Giuleşti decât dacă greşesc adversarele.
“Nu a fost uşor să trecem peste dezamăgirea de la Bistriţa, unde am aruncat două puncte aiurea. Ne aşteaptă un meci extrem de greu la Cluj, unde, după părerea mea, se joacă locul trei. Este un meci direct pentru locul trei, pentru că echipa care va câştiga îşi va asigura locul trei. Dar noi ne vom bate până la capăt şi pentru locul doi, asta chiar dacă o vom face fără ajutor, chiar dacă pierdem puncte aiurea, cum pierdem noi. Dar am făcut-o întotdeauna singuri şi cu asta ne mândrim”, a spus Lucescu, adăugând că echipa sa merita un loc mai bu