In ultimul timp au sporit semnele ce denota ca o serie de responsabili europeni continua sa caute scuze pentru a se feri de adoptarea unei pozitii fara echivoc legate de criza politica din Romania.
"Criza" ramane unicul termen adecvat situatiei dintr-o tara in care un Parlament controlat de interese economice meschine incearca eliminarea presedintelui ales, invocand motive fie derizorii, fie elucubrante. In prezent, eforturile conjugate vizeaza prefabricarea rezultatului plebiscitului - situatie ce cu putine saptamani in urma
parea inimaginabila intr-o democratie europeana.
Spre sfarsitul secolului trecut, UE s-a vazut nevoita a interveni in vecinatatea Romaniei pentru a evita transformarea albanezilor kosovari intr-un soi de palestinieni ai Europei ca urmare a teribilelor si masivelor deportari suferite sub Milosevici. Ulterior, Uniunea s-a implicat si in stingerea focarului de razboi civil din Macedonia.
Daca buna colaborare dintre UE si SUA a putut fi mentinuta mai mult sau mai putin nealterata pe parcursul diferendului iscat in jurul interventiei militare din Irak, alegerile din Romania anului 2004 au
condus la noi divergente. Pe cand Washingtonul se pronunta fara retineri pentru o competitie electorala onesta, avand in vedere fraudele inregistrate in primul tur de scrutin, Bruxellesul era mai curand preocupat de completarea "foii de parcurs" in vederea aderarii tarii la UE.
In acea perioada, destui ambasadori erau oricum de parere ca factorul crucial pentru aderarea Romaniei la UE era continuitatea, al carei garant putea fi exclusiv PSD.
Dar este de-a dreptul consternant ca in anul de gratie 2007 occidentali de vaza inca sunt capabili sa declare nonsalant ca actuala criza din Romania nu reprezinta altceva decat un element imanent complexului proces al cautarii si definirii de sine, trecand cu vedere
