Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nocivitatea tacerii UE

Publicat in Romania Libera, luni 7 mai 2007 ·

In ultimul timp au sporit semnele ce denota ca o serie de responsabili europeni continua sa caute scuze pentru a se feri de adoptarea unei pozitii fara echivoc legate de criza politica din Romania. "Criza" ramane unicul termen adecvat situatiei dintr-o tara in care un Parlament controlat de interese economice meschine incearca eliminarea presedintelui ales, invocand motive fie derizorii, fie elucubrante. In prezent, eforturile conjugate vizeaza prefabricarea rezultatului plebiscitului – situatie ce cu putine saptamani in urma parea inimaginabila intr-o democratie europeana.

Spre sfarsitul secolului trecut, UE s-a vazut nevoita a interveni in vecinatatea Romaniei pentru a evita transformarea albanezilor kosovari intr-un soi de palestinieni ai Europei ca urmare a teribilelor si masivelor deportari suferite sub Milosevici. Ulterior, Uniunea s-a implicat si in stingerea focarului de razboi civil din Macedonia. Daca buna colaborare dintre UE si SUA a putut fi mentinuta mai mult sau mai putin nealterata pe parcursul diferendului iscat in jurul interventiei militare din Irak, alegerile din Romania anului 2004 au condus la noi divergente. Pe cand Washingtonul se pronunta fara retineri pentru o competitie electorala onesta, avand in vedere fraudele inregistrate in primul tur de scrutin, Bruxellesul era mai curand preocupat de completarea "foii de parcurs" in vederea aderarii tarii la UE. In acea perioada, destui ambasadori erau oricum de parere ca factorul crucial pentru aderarea Romaniei la UE era continuitatea, al carei garant putea fi exclusiv PSD. Dar este de-a dreptul consternant ca in anul de gratie 2007 occidentali de vaza inca sunt capabili sa declare nonsalant ca actuala criza din Romania nu reprezinta altceva decat un element imanent complexului proces al cautarii si definirii de sine, trecand cu vederea actuala terfelire a regulilor fundamentale ale democratie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA: Trei persoane, printre care un bebeluș, au fost ucise în timpul unui festival

Gandul acum 20 minute
Trei persoane, inclusiv un bebeluș de opt luni, au fost împușcate mortal, iar doi adolescenți au fost răniți în urma unei altercații între două grupuri la un carnaval anual din suburbiile orașului Salt Lake City, Utah, Statele Unite. Incidentul s-a

Ion Iliescu are cancer pulmonar. A fost operat pentru degajarea căilor respiratorii

Mediafax acum 22 minute
„În urma evaluărilor de specialitate, imagistice şi histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecţiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, informeză Spit

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Beirut şi Amman

News.ro acum 27 minute
Compania TAROM anunţă că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Beirut şi Amman. ”Având în vedere prelungirea situaţiei tensionate din regiune, TAROM prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către şi dinspre Tel Aviv (TL

Istvan Kovacs, aspru criticat de presa spaniolă după PSG – Atletico 4-0: „Arbitru oribil”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Istvan Kovacs a debutat la Campionatul Mondial al Cluburilor din SUA, el conducând meciul dintre PSG și Atletico, încheiat 4-0 pentru parizieni. Arbitrul român nu a scăpat însă de critici, presa iber

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 35 minute
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

UPDATE - Nicuşor Dan discută luni cu reprezentanţii sindicatelor/ Liderul Cartel Alfa, la Cotroceni: Măsurile de austeritate vehiculate sunt inacceptabile. Nu suntem de acord să se taie sporuri şi salarii / BNS îşi anunţă priorităţile

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte, luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezenţii sindicatelor, el urmând să aibă discuţii cu Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR),

Ministerul Energiei: Nu au existat persoane rănite în urma alunecărilor de teren de la cariera Tismana. Perimetrul minier va fi repus complet în funcţiune în cel mai scurt timp

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Energiei anunţă că au avut loc alunecări de teren în perimetrele de excavare Tismana I şi Tismana II, o regiune cunoscută pentru structura geologică faliată, monitorizată continuu încă din

8 din 10 români și-au făcut deja planurile de vacanță. Care este bugetul mediu alocat pentru 2 persoane

HotNews acum 46 minute
La începutul verii, cei mai mulți români și-au făcut deja planurile de vacanță. Potrivit celui mai recent studiu transmis luni de Raiffeisen Bank, 83% dintre români au deja un plan pentru vacanța din acest sezon. Același studiu arată că doar 6% nu v

Cinci persoane, dintre care trei copii, au ajuns la spital în urma unui accident rutier în municipiul Dorohoi, județul Botoșani

Ziua Constanta acum 22 minute
Un accident rutier între două autoturisme s-a produs astăzi, 16 iunie 2025, în municipiul Dorohoi, județul Botoșani. În accident au fost implicate șapte persoane, dintre care cinci au ajuns la spital, mai exact, trei minori și doi adulți, a transmis

BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi. Este proba care încheie sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat

HotNews acum 5 ore
BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi, 16 iunie. La această probă scrisă participă elevii care au urmat liceul în limbile minorităților naționale. Examenul face parte din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului și reprezintă ultima probă scrisă din

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°