Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Documente senzaţionale despre tinereţea lui Stalin

Publicat in Adevarul, luni 7 mai 2007 ·

Memoriile mamei lui Stalin şi jurnalul uneia dintre cumnatele acestuia, păstrate în arhiva Georgiei fără ştirea Moscovei, au fost declasificate de preşedintele Mihail Saakaşvili La Memoriile mamei lui Stalin şi jurnalul uneia dintre cumnatele acestuia, păstrate în arhiva Georgiei fără ştirea Moscovei, au fost declasificate de preşedintele Mihail Saakaşvili La peste 50 de ani de la moartea lui Iosif Stalin, caietele ce cuprind memoriile mamei sale dezvăluie adevăruri neştiute despre tinereţea "tătucului popoarelor". Folosindu-le, scriitorul Simon Sebag Montefiore a scris o carte pe care a numit-o "Tânărul Stalin", din care "The Sunday Times" a prezentat ieri ample fragmente. Stalin a fost singurul copil al unui cizmar, Visarion Djugaşvili, şi al unei croitorese, Ekaterina Geladze. "Iosif, căruia eu îi spuneam Soso, s-a născut în 1878, cu greu, după ce am pierdut alţi doi copii înainte", nota cu tristeţe mama lui, pe care copilul o alinta Keke. Tatăl a căzut repede în patima băuturii şi Soso, care ura scandalul, fugea la vecini când îl auzea venind. "Mă duceam şi îl aduceam acasă pe Soso numai după ce Beso era deja adormit", scrie Keke în memoriile sale. A fugit de la seminar Cum Soso era un copil foarte inteligent, singura grijă a mamei a fost să-l dea la şcoală, ca să devină preot. Ea a fost nevoită să se angajeze menajeră în casele unor evrei bogaţi pentru a aduna banii necesari pentru şcoala fiului. Oraşul Tiflis (acum Tbilisi), în care locuiau, se afla atunci sub stăpânirea ţaristă. La seminar se ajungea greu, iar cei care complotau împotriva ţarului erau imediat exmatriculaţi. La fel a păţit şi Soso, care - după doi ani de studii - s-a ridicat împotriva autorităţilor, alături de oamenii străzii. Când mama sa a vrut să intervină, Soso a respins-o categoric pentru prima data: "Nu te amesteca. E treaba mea", i-a spus el. Şi, chiar dacă a fost scos din internatul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 57 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°