Gabriel Liiceanu face o paralela intre criza politica si evolutia unei boli. "Sunt necesare reguli stricte de igiena si un transplant iminent de organe", observa scriitorul.
De ce te agiti? De ce nu-ti vezi de treaba? De ce risti, bagandu-te in cocina, sa te manance porcii? De ce, ca intelectual, te bagi in politica? Ce, n-ai editura? Nu ai de scris? N-ai treaba? Iata intrebarile la care a trebuit sa fac fata in ultima vreme.
Alt tip de interpelari a fost acesta: Voi, intelectualii, stati pe margine si de acolo va dati cu parerea. Daca aveti ceva de spus, intrati pe terenul de joc! „De ce nu-si face, in fond, dl Liiceanu un partid? Sa vina ca om politic si sa vorbeasca, asa cum facem noi, in parlament. Nu in apeluri si la televizor.
Sau, altminteri, sa-i lase pe ziaristi sa scrie si sa vorbeasca despre politica.”
Dragi oameni politici, dragi ziaristi si dragi prieteni grijulii si binevoitori, iata ce raspund la toate aceste intrebari. In primul rand ca mi le-am pus si eu. Chiar asa: de ce nu-mi vad de scris si de ce ajung sa pun pe hartie intr-o zi nume ca Hannah Arendt, Heidegger sau Platon si in alta nume ca Iliescu, Geoana, Vadim sau Voiculescu? Sunt oare masochist?
De ce scriu cu aceeasi mana si lasand sa treaca prin acelasi creier nume care populeaza paradisul culturii si altele, care fac parte din micul infern romanesc si care imi trezesc repulsie? De ce fac asta? Pentru ca „politica” (cu acte in regula si inscris intr-un partid) este evident ca nu vreau sa fac.
Atunci de ce „ma bag” ba, mai mult, de ce cred ca orice intelectual adevarat are „a se baga” in momente ca acelea pe care le voi descrie mai jos?Pentru ca e criza politica. Despre tara mea si despre criza ei politica as vrea sa va vorbesc.
Un organism e sanatos atata vreme cat fiecare organ isi vede, pe tacute, de treaba l
