Conform unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Muncii, angajatorii trebuie să asigure condiţii similare de muncă salariaţilor cu contract pe perioadă nedeterminată precum şi celor cu program part time sau angajaţilor temporari. Condiţiile la care face referire proiectul au în vedere în principal la domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă – echipamente de protecţie individuală şi instruire privind riscurile specifice locului de muncă.
Instruirea angajaţilor trebuie să se facă la angajare, la schimbarea locului de muncă, la introducerea unui nou echipament, tehnologii sau proceduri de lucru, sau la modificarea liniilor tehnologice existente. România este obligată, ca stat membru al Uniunii Europene, să adapteze legislaţia naţională prin introducerea unor măsuri suplimentare de protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă pentru salariaţii încadraţi în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată şi pentru salariaţii temporari încadraţi la agenţi de muncă temporară, se arată în nota de fundamentare a proiectului. (C.N.)
Conform unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Muncii, angajatorii trebuie să asigure condiţii similare de muncă salariaţilor cu contract pe perioadă nedeterminată precum şi celor cu program part time sau angajaţilor temporari. Condiţiile la care face referire proiectul au în vedere în principal la domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă – echipamente de protecţie individuală şi instruire privind riscurile specifice locului de muncă.
Instruirea angajaţilor trebuie să se facă la angajare, la schimbarea locului de muncă, la introducerea unui nou echipament, tehnologii sau proceduri de lucru, sau la modificarea liniilor tehnologice existente. România este obligată, ca stat membru al Uniunii Europene, să adapteze legislaţia naţională prin introducerea unor măsuri suplimen