Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul a aprobat toate cererile de la Iasi pentru calculator subventionat

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 8 mai 2007 ·

Acum doi ani, de exemplu, 50% din cererile pentru cei 200 de euro de la Guvern au fost respinse. Toti elevii si studentii ieseni care au depus dosare pentru obtinerea ajutorului financiar de 200 de euro pentru achizitionarea unui calculator vor primi banii de la guvern. In acest an, Ministerul Educateiei, Cercetarii si Tineretului a aprobat in premiera toate dosarele eligibile ale solicitantilor, iar de la Iasi nu a fost respins nici un dosar. Astfel, ajutorul financiar le va reveni celor 3.601 de elevi si 61 de studenti ieseni, dupa perioada in care vor fi depuse eventualele contestatii (5-8 mai). Judetul Iasi are cei mai multi elevi beneficiari ai banilor pentru calculator. Veniturile brute pe membru de familie ale beneficiarilor se incadreaza intre 0 si 150 RON. 40% din numarul total la nivel national al elevilor si studentilor care isi vor putea achizitiona un computer in cadrul programului EURO 200 din acest an provin din familii cu un venit mediu mai mic de 5 RON pe membru de familie. Cuantumul bonului valoric reprezinta echivalentul in lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru ultima zi a lunii precedente achizitiei. Configuratia minima obligatorie pentru care se acorda ajutor financiar este un calculator cu procesor 1,6 GHz, 128 MB RAM, 40 GB hard-disk si software de baza. Elevii si studentii vor trebui sa scoata din buzunar diferenta necesara achizitionarii computerului. Anul trecut, 96% dintre solicitanti au primit bonurile, iar in urma cu doi ani, putin peste 50% dintre cei care si-au depus dosarele pentru a fi inclusi in programul EURO 200. Acum doi ani, de exemplu, 50% din cererile pentru cei 200 de euro de la Guvern au fost respinse. Toti elevii si studentii ieseni care au depus dosare pentru obtinerea ajutorului financiar de 200 de euro pentru achizitionarea unui calculator vor primi b

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 35 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 47 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°