» Politistii constanteni incep sa se pregateasca pentru deschiderea sezonului estival.
» Desi numarul turistilor este inca mic, oamenii legii au demarat actiuni preventive.
» Semnal de alarma tras asupra escrocilor si a hotilor care actioneaza in statiuni.
Politistii constanteni au inceput pregatirile pentru sezonul estival. Avand in vedere ca turistii, desi momentan in numar mic, au inceput deja sa ajunga pe litoralul romanesc, pentru evitarea incidentelor neplacute, oamenii legii au alcatuit mai multe echipe de patrulare in zonele de interes. Totodata, reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie Constanta au declarat ca pentru un sejur cat mai placut turistii trebuie sa-si ia unele masuri minime de siguranta. Astfel, in primul rand, banii si valorile trebuie depozitate in seiful hotelului, iar la plimbarile pe litoral ar fi bine de luat doar sume strict necesare pentru cumparaturi sau diverse plati.
Referitor la bagaje, o adevarata tentatie pentru hoti, oamenii legii spun ca ele trebuie supravegheate in permanenta, mai ales in locurile aglomerate sau in mijloacele de transport in comun. In acelasi timp, politistii spun ca o atentie deosebita trebuie acordata si taxiurilor. Astfel, trebuie evitate taxiurile fara insemnele firmei sau care nu au ceas ce indica suma datorata pentru calatorie. Avand in vedere tentatiile si experientele din anii anteriori, anchetatorii avertizeaza asupra faptului ca prostituatele ii pot transforma foarte usor pe turisti in victimele unui jaf sau ale unei escrocherii.
Program brevetat
Avand in vedere programele demarate in sezonul estival din 2006, oamenii legii spun ca si anul acesta se vor organiza concursuri la radio, pe plaje si in tabere, pentru informarea privind modalitatile de iesire din situatii critice, de conflict, de evitare a acestora, de adoptare a unui comp