Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orban a cerut companiei Lena să reducă termenul de finalizare a lucrărilor pe DN 1

Publicat in Gandul, marți 8 mai 2007 ·

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că este nemulţumit de stadiul lucrărilor de lărgire a DN 1 Bucureşti-Ploieşti, executate de compania portugheză Lena, şi va cere constructorului să reducă termenul de finalizare a proiectului, aflat deja în întârziere cu mai multe luni. “Contractul a fost semnat în luna august 2005. Lucrările au început în luna octombrie 2005, cu o întârziere de două luni, iar termenul de finalizare a proiectului era prevăzut pentru luna ianuarie 2007. În mod ciudat, la finele anului trecut a apărut un act adiţional la contract, care prelungea data de încheiere a lucrărilor pentru luna noiembrie 2007. Nu este doinţa mea personală ca lucrările să se încheie mai rapid, este o bătaie de joc pentru toţi cei care intră zilnic în Bucureşti, cu 60.000 de maşini”, a afirmat Orban.

El a discutat cu reprezentanţii companiei Lena, care i-au transmis ministrului că lucrările au fost întârziate de durata ridicată a procedurilor de expropriere a terenurilor, în condiţiile în care o parte a suprafeţelor sunt în proprietatea Serviciului de Informaţii Externe, dar şi din cauza eliberării cu întârziere a unei autorizaţii pentru tăierea unor arbori care împiedicau lucrările. Orban a replicat spunând că l-a sunat pe ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, pentru a obţine autorizaţia, situaţie pe care a caracterizat-o drept “inadmisibilă”. “Vă garantez că lucrările vor fi încheiate într-un timp mai scurt, în caz contrar o să consider, personal, o bilă neagră pentru compania Lena. Există pârghii contractuale pentru a scurta termenele de execuţie”, a spus ministrul Transporturilor. El a afirmat că lucrarea poate fi încheiată mai repede în cazul în care vor fi mobilizaţi mai mulţi muncitori. În opinia lui Orban, proiectul necesită un efectiv de circa 300 angajaţi, aproape dublu decât cei 175 care lucrează în prezent. (Mediafax) @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 5 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Informări publice - 21 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 45 minute
STOICANESCU MARIA anunţă obţinerea Autorizaţie de Construire nr. 4 din 10.01.2025 , eliberată de Primăria Braşov, şi începerea lucrărilor de ,,CONSTRUIRE ÎMPREJMUIRE PE LATURA DE VEST ŞI ÎNLOCUIRE ÎMPREJMUIRE LA STRADĂ, REALIZARE PORŢI DE ACCES, ORG

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 7 ore
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

Bogdan Peșchir, reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

HotNews acum 5 ore
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat surse

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 8 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

Copil de cinci ani care circula pe bicicletă, lovit de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti / Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului

News.ro acum 4 ore
Un copil de cinci care circula pe bicicletă, alături de mama sa, a fost lovit, joi seară, de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti. Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului, fiind făcute verificări pentru identificarea sa. ”La data d

Ilie Bolojan convoacă CSAT pe 28 sau 31 martie pentru înarmarea României

Gandul acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, de la Bruxelles, că a convocat Consiliul Suprem de Apărare al Țării, pe 28 sau 31 martie. Întrebat, joi seara, dacă a decis data ședinței CSAT, Bolojan a răspuns că a semnat documentele de convocare a

Restricții de trafic în Bulgaria. MAE a emis o atenționare de călătorie

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, începând cu data de 27 martie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare vor aplica măsu

Premierul britanic Keir Starmer anunță că planurile de apărare privind o posibilă încetare a focului în Ucraina „prind contur”

Libertatea acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer a dat asigurări, joi, că planurile de apărare privind o posibilă încetare a focului între Ucraina și Rusia „prind contur”. Anunțul vine după încheierea unei reuniuni la Londra între șefii de stat major din „peste 25 d

Vremea

București
acum

vin.

3°/15°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/15°
lun.

11°/18°
Iasi
acum

vin.

3°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/13°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

2°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

6°/13°
lun.

10°/16°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-2°/15°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/16°
lun.

9°/16°