Pana acum, cel putin un lucru este sigur privitor la destinul nostru european: am intrat in marea familie a batranului continent cu zambete, lacrimi si sperante; cu o tresarire de bucurie.
Pentru ca, dupa o luna, sa ne facem de ras. Politica, bat-o vina! Imediat, am fost etichetati asa cum meritam. Deocamdata, am aflat si cam pe unde ne situam in ochii Europei. Ar fi bine sa uitam sau sa ne prefacem ca nu ne intereseaza brambureala la nivel inalt?! Aproape ca nici noi nu mai stim cum ar fi mai bine, mai intelept. Ne-am fi dorit, de pilda, dupa cele patru luni de la aderare, sa auzim bataile inimii unei Romanii care nu face eforturi, in cizme de cauciuc, sa treaca prin noroaie, fie ca este vreme buna sau rea; sa nu mai vedem tristetea, disperarea, sfarseala de pe chipurile oamenilor - la ghisee, la plata facturilor, in piata sau in statiile de tramvai. Si nici haosul circulatiei din Bucuresti. Pe noi drumurile ne omoara! Iar lista nemultumirilor ar putea continua, zile si luni... Este adevarat, insa, ca nu e chiar atat de simplu sa dereticam cu spor prin propria ograda, dupa ce ani buni, decenii chiar, am lancezit la umbra asteptarii. In paranteza fie spus, asteptam, cu totii, un semn, aproape cu inocenta copiilor care cred in povesti cu zane si feti-frumosi. Iar cand s-a ivit, l-am trecut la capitolul "Poate sa mai astepte".
Dar, si maine mai este o zi. Poate ca maine ne vom trezi mai senini, mai responsabili. Oricum, binele tuturor depinde de noi toti. De felul cum vom vota, de cum vom sti sa selectam emisiunile radio sau tv care sa ne aduca un plus de informatie benefica pentru "orientarea" noastra europeana, de ziarele pe care le vom citi, de cartile care ne vor tine treji pana tarziu, in noapte. Intru speranta in propria noastra sanatate mentala.
Dar, oare, ii intereseaza pe domnii politicieni sanatatea noastra, indiferent la ce se refera ea?
