Până acum, cel puţin un lucru este sigur privitor la destinul nostru european: am intrat în marea familie a bătrânului continent cu zâmbete, lacrimi şi speranţe; cu o tresărire de bucurie.

Pentru ca, după o lună, să ne facem de râs. Politica, bat-o vina! Imediat, am fost etichetaţi aşa cum meritam. Deocamdată, am aflat şi cam pe unde ne situăm în ochii Europei. Ar fi bine să uităm sau să ne prefacem că nu ne interesează brambureala la nivel înalt?! Aproape că nici noi nu mai ştim cum ar fi mai bine, mai înţelept. Ne-am fi dorit, de pildă, după cele patru luni de la aderare, să auzim bătăile inimii unei Românii care nu face eforturi, în cizme de cauciuc, să treacă prin noroaie, fie că este vreme bună sau rea; să nu mai vedem tristeţea, disperarea, sfârşeala de pe chipurile oamenilor - la ghişee, la plata facturilor, în piaţă sau în staţiile de tramvai. Şi nici haosul circulaţiei din Bucureşti. Pe noi drumurile ne omoară! Iar lista nemulţumirilor ar putea continua, zile şi luni... Este adevărat, însă, că nu e chiar atât de simplu să dereticăm cu spor prin propria ogradă, după ce ani buni, decenii chiar, am lâncezit la umbra aşteptării. În paranteză fie spus, aşteptam, cu toţii, un semn, aproape cu inocenţa copiilor care cred în poveşti cu zâne şi feţi-frumoşi. Iar când s-a ivit, l-am trecut la capitolul „Poate să mai aştepte“.

Dar, şi mâine mai este o zi. Poate că mâine ne vom trezi mai senini, mai responsabili. Oricum, binele tuturor depinde de noi toţi. De felul cum vom vota, de cum vom şti să selectăm emisiunile radio sau tv care să ne aducă un plus de informaţie benefică pentru „orientarea“ noastră europeană, ziarele pe care le vom citi, cărţile care ne vor ţine treji până târziu, în noapte. Întru speranţă în propria noastră sănătate mintală.

Dar, oare, îi interesează pe domnii politicieni sănătatea noastră, indiferent la ce se referă ea? Aflăm că nu