Indicele general BET-C s-a situat la 6.082 puncte la inchiderea sedintei, cu 0,47% peste valoarea de vinerea trecuta, si a atins, pentru a treia oara consecutiv, maximul istoric. Cotatiile celor mai capitalizate zece companii, urmarite in indicele BET, au revenit in apropierea maximului istoric de 9.085 puncte din 27 februarie, ajungand la 9.034,51.
Schimburile au scazut cu 31%, pana la 80,47 milioane lei (24,24 milioane euro). Valoarea tranzactiilor realizate in piata a fost mai redusa fata de ultimele doua sedinte, coborand la 80,4 milioane lei (24,2 milioane euro).
"Pentru a spune daca vom asista la alte maxime istorice, trebuie sa fim mai punctuali si sa ne uitam la BET si BET-FI. Totul depinde de votul Senatului cu privire la ridicarea pragului de detinere la SIF. Orice noutate de la Senat va influenta piata. Daca votul va fi pozitiv, sunt convins ca o sa vedem un maxim istoric atins de BET-FI, iar un vot negativ nu va influenta drastic piata", ne-a declarat Mihai Chisu, director Alpha Finance.
"Pentru a vedea un maxim istoric pentru BET, lucrurile stau putin altfel. Aici totul depinde daca BRD va avea forta sa creasca in continuare, daca SNP isi revine si daca TLV va face o intoarcere pozitiva. Deoarece BET este foarte aproape de a depasi valoarea maxima inregistrata, este de ajuns ca macar TLV sa creasca si acest nivel va fi depasit", a explicat Chisu.
SIF au inregistrat o usoara corectie, de 0,1%
BVB a inregistrat o zi de usoare deprecieri ale cotatiilor actiunilor societatilor de investitii financiare, de 0,1%. Valoarea schimburilor cu titlurile celor cinci societati financiare a fost de 50,31 milioane lei (15,2 milioane euro), mai mult de 62,5% din rulajul total al pietei. Cea mai mare crestere dintre SIF a fost inregistrata de SIF Muntenia, care si-a recuperat avansul luat de celelalte actiuni SIF, crescand cu 2,