Nicolas! Nicolas! Nicolas!… Timp de minute in sir, duminica seara, multimea adunata in Piata Concorde de la Paris l-a ovationat pe noul presedinte al Frantei scandandu-i prenumele: Nicolas. O dovada suplimentara, daca mai era nevoie, ca Nicolas Sarkozy a devenit cu adevarat un personaj popular pentru o mare parte dintre francezi. Nu stiu daca pe vremea lui Valéry Giscard d’Estaing simpatizantii sai il aclamau strigand "Valéry! Valéry!". Dar ultimii doi presedinti pe care i-am prins eu in Franta, FranIois Mitterrand si Jacques Chirac, n-au beneficiat niciodata de aceste accese de intimitate din partea francezilor. Personal, nu i-am auzit niciodata pe cetatenii celei de-a V-a Republici strigand "FranIois! FranIois!" sau "Jacques! Jacques!".
Pare sa fie un detaliu, dar nu e. "Nicolas" (sau "le petit Nicolas" cum i se mai spune cu ironie) este simpatizat de multa lume. As spune, de suficient de multa lume pentru a deveni acum presedintele Frantei cu un rezultat clar, confortabil, incontestabil, care-i da o legitimitate puternica, mai ales ca electoratul s-a deplasat masiv la vot. "Micul Nicolas", pe care atatea ziare si guri mai mult sau mai putin rele l-au ironizat ca e mic de statura, taxandu-l de asemenea de razbunator si rautacios, i-a convins pe francezi cu un program solid, pragmatic si cu extrem de numeroase propuneri concrete. S-ar putea spune chiar ca Nicolas a invins-o pe socialista Ségolène pentru ca a venit cu mai putine formule utopice, dar cu mai multe propuneri concrete. Nicolas Sarkozy, despre care stanga a avertizat ca este periculos pentru democratie, a castigat alegerile intrucat i-a convins pe francezi ca democratia este in pericol atunci cand statul isi pierde autoritatea si atunci cand cetatenii uita ca au si indatoriri, nu numai drepturi.
Oricat l-ar detesta unii pe Nicolas Sarkozy, chiar si cei mai viscerali dusmani ai sai trebuie sa se