Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problema penalităţilor la asociaţii, repusă în discuţie

Publicat in GAZETA de SUD, marți 8 mai 2007 ·

OLT. Şefa Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Ana Anghel, a fost trimisă de primarul Slatinei, Darius Vâlcov, la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiilor din Asociaţia de Proprietari nr. 70, pentru a da curs unei solicitări din partea unei proprietare din blocul FB 20.

Femeia în cauză s-a plâns primarului că asociaţiile aplică penalităţi necuvenite la toată cota calculată pentru o lună, adică inclusiv la cota pentru fondul de rulment, la indemnizaţiile conducerii şi salariile femeilor de serviciu. Fondul de rulment este constituit de membrii asociaţiei, iar prima grijă a responsabililor este ca din salarii să-şi plătească lefurile şi primele, aplicând ulterior penalităţi pentru plăţi făcute la timp.

Problema nu este nouă, iar autoritatea locală dă vina pe legislaţie că nu o poate soluţiona, lăsând-o neatinsă, ca şi până acum. „Legea penalităţilor, HG nr. 400 din 2003, este greşit interpretată de administratori, care aplică penalităţi întregii sume, nu doar celei neplătite furnizorilor de utilităţi. Oamenii nu sunt informaţi corect asupra plăţilor pe care le fac, iar de aici apar aşa-zisele «fonduri de economii», cu care cei din asociaţii fac tot felul de prostii. Legea care reglementează activitatea asociaţiilor este ambiguă“, a declarat Ana Anghel.

La convocarea care a avut loc pe 3 mai nu s-au prezentat decât şapte oameni, deci şedinţa AGA a Asociaţiei de Proprietari nr. 70 nu a avut loc din lipsă de cvorum. Şefa DADPP nu a avut decât să discute cu oamenii prezenţi şi cu reprezentanţii asociaţiei şi a constatat că practica denunţată la primărie privind penalităţile nu poate fi oprită, deoarece este „acoperită“ de lege.

Ana Anghel a aflat că persoana care a făcut plângerea avea probleme cu plata datoriilor către asociaţie. Asociaţia a fost de acord ca aceasta să plătească în primă fază doar debitele, nu şi penalităţile, din c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 31 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 12 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 3 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°