Dezbateri aprinse pret de mai bine de doua ore, ieri, la Tribunalul Braila, la procesul celor noua ziaristi si sefi de publicatii ardelene trimisi in judecata pentru santaj si asociere la un grup infractional organizat. Mai intii, instanta a luat in discutie cererea unuia dintre inculpati, Ioan Otel, director de investigatii la "Gazeta de Cluj", cu privire la ridicarea sechestrului asigurator pus pe bunurile SC "Token Media" SRL, dispunind totodata intocmirea unui dosar separat. "S-a facut o eroare, dindu-se un numar unic celor doua dosare venite de la Cluj", a precizat presedintele completului de judecata. Drept urmare, eroarea va fi indreptata. A urmat "duelul" avocatilor apararii cu reprezentantii partilor civile si ai acuzarii, presedintele completului de judecata reusind, totusi, sa faca fata avalanselor verbale si solicitarilor venite din toate partile. Daca inculpatii au fost prezenti la proces, nu acelasi lucru se poate spune si despre partile civile (presupusii pagubiti), care au lipsit in bloc. Interesanta a fost observatia avocatului Paul V., care a sesizat existenta unor erori in cuprinsul actului de sesizare (rechizitoriului). Printre altele, nu se stie clar daca 10 martori sint sau nu si parti vatamate (din cele 53 la care face referire acuzarea). Asa stind lucrurile, la finele confruntarii din instanta, judecatorul a dispus introducerea in cauza ca "parti vatamate" a celor 10 martori, de asemenea citarea ca parti civile a doua firme clujene, aminind discutarea celorlalte probleme pentru inceputul lunii iunie. Printre altele, inculpatii au solicitat "nuantari" in ce priveste interdictia de a parasi tara, iar partile vatamate s-au plins ca nu se pot deplasa la Braila, la fiecare termen al procesului.
La iesirea din sala de judecata, Liviu Man a sustinut din nou ca, in timpul urmaririi penale, i s-a incalcat dreptul la aparare si prezumtia de n