Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Charlton a retrogradat

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 mai 2007 ·

În ultimul meci al etapei a 37-a a primei divizii engleze, Tottenham Hotspur s-a impus cu scorul de 2-0 (1-0) pe terenul formaţiei Charlton Athletic şi a condamnat-o pe aceasta din urmă la retrogradare.

După numai şapte minute de joc, Tottenham a trecut în avantaj pe „The Valley“: King l-a lansat din preajma propriului careu pe Berbatov, bulgarul l-a depăşit în viteză pe El Karkouri şi l-a învins pe portarul Carson, înscriind al 11-lea gol al său în acest sezon. Charlton a încercat să reacţioneze, dar diferenţa de valoare dintre cele două echipe a fost evidentă, iar gazdele nu au reuşit să creeze prea mare pericol la poarta oaspeţilor. În ultimul minut de joc, Tottenham a marcat al doilea gol, prin Defoe, în urma unui contraatac. Jucătorii lui Charlton s-au aruncat în atac chiar şi în minutele de prelungire, fiind împinşi de la spate de public, dar nu s-a mai putut face nimic.

Charlton se întoarce în divizia a doua, după şapte sezoane petrecute în Premier League, iar aventura antrenorului Alan Pardew, care în decembrie îl înlocuise pe Ian Dowie, se încheie într-un mod nefericit. Charlton ocupă locul 19 în clasament, la cinci puncte distanţă de ultima echipă care se va salva, când a mai rămas de disputat doar o etapă din Premier League. În schimb, după victoria de pe terenul lui Charlton Athletic, Tottenham are şanse să prindă Cupa UEFA. Elevii lui Martin Jol mai au o restanţă cu Blackburn Rovers şi o pot egala sau depăşi pe Everton, aflată pe locul cinci, la un punct distanţă. În ultimul meci al etapei a 37-a a primei divizii engleze, Tottenham Hotspur s-a impus cu scorul de 2-0 (1-0) pe terenul formaţiei Charlton Athletic şi a condamnat-o pe aceasta din urmă la retrogradare.

După numai şapte minute de joc, Tottenham a trecut în avantaj pe „The Valley“: King l-a lansat din preajma propriului careu pe Berbatov, bulgarul l-a depăşit în viteză pe El Karko

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 50 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 40 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°